Aglomerație la munte în ultimul weekend cu vreme caldă. Cum s-au distrat turiștii

×
Codul embed a fost copiat

Zeci de turişti au profitat din plin de ultimul weekend cu vreme caldă şi cer senin la munte.

Activităţile în natură au fost în prim plan: au ales să se plimbe cu bicicleta, să se caţere sau să zboare cu parapantă.

Potecile au fost pline de drumeţi, iar cei care au dorit să se relaxeze, au stat la soare sau au făcut grătar.

Termometrele au arătat 24 de grade Celsius în Braşov aşa că turiştii au profitat din nou de razele soarelui şi s-au aşezat pe pajiştile înconjurate de munţi.

De condiţii excelente pentru zbor au avut parte şi parapantiștii. Această tânără a făcut un drum de 4 ore pentru a ajunge la Bunloc, în căutare adrenalinei.

Citește și
scoala flacari
Incendiu la o școală dezafectată din Argeș. Pompierii s-au luptat 2 ore cu flăcările
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Turist: "Am trăit la maxim toată experienţă. E un fel de tratament"

Robert, instructor de parapantă: "E o temperatură foarte ideală. Adică să fie în jur de 15-20 de grade. Sus e uşor răcoare, jos e un pic mai puţin răcoare şi atunci există acest schimb de temperatură şi nu există inversiune termică atunci aerul cald poate să urce fără problemă, de asta stăm cu toții în aer."

Părinţii au ieşit la o plimbare cu bicicleta pe drumurile forestiere pentru a mai scăpa de aglomeraţia provocată de maşini.

Copil: "Îmi place foarte mult să ies cu bicla şi nu îmi place să stau în casa să fac lecţii. Eu am vrut să mergem azi pentru că e mult soare şi poate ne bronzăm."

În parcul de aventură s-au format cozi, mai ales la tiroliana şi la căţărări, de unde turiştii au putut vedea de la înălţime pădurea.

Turist: "Astăzi e şi ziua mea şi am zis că trebuie să fac altceva"

Evident, nu au lipsit grătarele, iar unele doamne au luat iniţiativă .

Turista: "Am pus aici slăninuţa, fripturică şi cârnăciori. E frumos afară, E mai mult o vreme de vară târzie"

Meteorologii anunţa că în următoarele zile vremea se va răci, iar ţara noastră va fi acopetita de o masă de aer polar.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Trei bărbați reținuți în cazul pădurarului ucis în Iași. Suspecții, duși la Socola
Trei bărbați reținuți în cazul pădurarului ucis în Iași. Suspecții, duși la Socola

Poliţiştii au reţinut doi minori şi un bărbat de 50 de ani, în cazul pădurarului din judeţul Iaşi, ucis săptămâna trecută.

Incendiu la o școală dezafectată din Argeș. Pompierii s-au luptat 2 ore cu flăcările
Incendiu la o școală dezafectată din Argeș. Pompierii s-au luptat 2 ore cu flăcările

Un incendiu puternic a izbucnit duminică seară la o şcoală dezafectata din centrul localitatatii Suseni, judeţul Argeş.

Anunțul lui Trump privind criza petrolului după atacul cu drone din Arabia Saudită
Anunțul lui Trump privind criza petrolului după atacul cu drone din Arabia Saudită

Preşedintele Donald Trump a anunţat duminică că autorizează utilizarea rezervelor de petrol ale U.S. Strategic Petroleum Reserve dacă va fi cazul şi în cantitatea de care este nevoie.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.