Idee revoluţionară în industria spaţială. Cum arată prima rachetă construită cu ajutorul unei imprimante 3D

×
Codul embed a fost copiat

Idee revoluţionară în industria spaţială. O companie americană a atins performanţa de a construi o rachetă, folosind o imprimantă 3D.

Costurile sunt mai mici, iar reuşita, după cum arată testele, este aceeaşi ca şi în cazul versiunii construite după metode clasice.

Această mașinărie seamănă cu cea pe care am văzut-o în filmul SF "Star Trek", a mai apărut de-a lungul anilor și în alte filme, dar până acum nimeni nu a încercat să o construiască la această scară, așa că o facem noi”, a declarat CEO-ul și co-fondatorul companiei Relativity Space.

Procesul este realizat de această imprimantă 3D gigant. Are trei brațe robotizate folosite pentru a suda produse metalice din aliaj de aluminiu. Astfel, structuri întregi care ar fi necesitat sute de componente distincte și mult timp de dezvoltare pot fi acum tipărite într-o perioadă mult mai scurtă.

De exemplu, modelul de rachetă construit de o companie americană a fost gata în 5 luni.

Citește și
ozn
Un expert autoproclamat în OZN-uri a găsit o ”bază extraterestră pe Marte”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Reporter CNN: Să fii capabil să construiești o rachetă în 60 de zile sau în 30 de zile, este acest ritm cu adevărat necesar?

Tim Ellis, CEO & Co-founder, Relativity Space: Da, este! Pentru că vorbim de o îmbunătățire pentru viitor. Așadar, cred că la fiecare 60 de zile putem construi o versiune din ce în ce mai bună. Totul ţine de exerciţiu. Oamenii învață mult mai repede făcând anumite lucruri, decât dacă doar simulează acest lucru.

Reporter CNN: Ce impact are abordarea voastră asupra costului rachetelor? Pentru că rachetele, după cum ați subliniat, sunt incredibil de scumpe dacă sunt construite în mod tradițional.

Tim Ellis: Față de alte rachete construite în mod tradițional, racheta noastră costă aproximativ un sfert din suma alocată altor vehicule spaţiale care zboară în prezent.

Reporter CNN: Să înţeleg că acesta este "Terran 1", proiectul tău de suflet.

Tim Ellis: Da, acesta este Terran 1, primul fuselaj de rachetă din lume imprimat în întregime folosind tehnologia 3D.

Lansarea acestei rachete este programată pentru anul în curs.

Cu sediul în California, compania are deja un CV impresionant. În trecut, a construit componente spaţiale pentru Blue Origin şi Space X. În plus, prin proiectele sale a atras finanțări semnificative. Numai anul trecut a strâns fonduri de un miliard de dolari.

Reporter CNN : Oamenii au fost suspicioși în legătură cu această nouă abordare?

Tim Ellis: Am motive să cred că oamenii sunt destul de încrezători în datele pe care care le-am prezentat în urma testelor.

Ca un plus, imprimanta 3D folosită în cazul acestor rachete are în componenţă anumiţi algoritmi utili să recunoască erorile, putând astfel să-și corecteze propria activitate.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Stația Spațială Internațională se va prăbuși pe Pământ în 2031
Stația Spațială Internațională se va prăbuși pe Pământ în 2031

Stația Spațială Internațională va mai funcționa până în 2030, apoi va cădea în Oceanul Pacific la începutul anului 2031, potrivit NASA.

Un expert autoproclamat în OZN-uri a găsit o ”bază extraterestră pe Marte”
Un expert autoproclamat în OZN-uri a găsit o ”bază extraterestră pe Marte”

Un cercetător specializat în OZN-uri susține că a găsit o bază extraterestră de 25 km lățime pe suprafața lui Marte, pe care, susține că NASA o ascunde publicului, scrie DailyStar.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.