Începe recensământul populației și al gospodăriilor. Ce riscă românii care refuză să participe

×
Codul embed a fost copiat

Marți, 1 februarie, începe recensământul populaţiei şi al gospodăriilor. Cu o întârziere de un an, Institutul Naţional de Statistică încearcă pentru prima oară să obţină date despre populaţie şi cu ajutorul tehnologiei.

Vom putea să răspundem la chestionar online, însă acolo unde este nevoie, vor merge recenzorii pentru interviuri „faţă-n faţă”.

Recensământul populaţiei şi al gospodăriilor începe din 1 februarie și va dura până în luna iulie. Pentru început, Institutul Naţional de Statistică va colecta date de la autorităţi şi instituţii publice, si în premieră şi de la instituţii private.

Miza este foarte mare. Se cunoaște populaţia generală, dar e nevoie şi de cunoaştere la nivel local. Acolo se iau deciziile. Elementul de noutate, România s-a angajat sa facă recensamântul online”, a declarat președintele INS.

De la mijlocul lunii martie, populaţia va putea accesa platforma dedicată recensământului ca să răspunda online la întrebări. Completarea chestionarului va dura între 10 și 20 de minute.

Citește și
inflatie beta
Românii câștigă puțin mai bine, dar pot cumpăra tot mai puține lucruri, conform datelor INS
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cei care nu au acces la online vor fi vizitaţi de recenzori pentru interviuri faţă în faţă!”, a mai declarat președintele INS.

E important să ştim şi despre bogaţi, dar şi despre cei mai puţin bogaţi”, a transmis un sociolog.

Chestionarul adoptat de Guvern este structurat pe mai multe secţiuni şi conţine întrebări simple despre fiecare persoană în parte. Dar vom găsi, în premieră, şi o intrebare legată de efectele pandemiei.

Este atipică întrebarea pentru că recensamântul se referă la infiormaţii factuale, nu la opinii. Percepția poate fi diferită. E posibil ca raspunsurile să fie corealte cu alte date”, a explicat sociologul.

Chestionarul Recensământului va fi accesibil în nu mai puţin de zece limbi, inclusiv ale minoritaţilor naţionale. Iar Institutul Naţional de Statistică mizează pe simţul civic al românilor pentru a garanta reuşita lui. Asta chiar dacă cei care refuză să participe pot primi amenzi. România are termen limită până în decembrie publicarea Recensământului, altfel riscă, la nivel european, o procedură de infrigement.

Descarcă AICI formularul INS

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Numărul angajaților din București a crescut în pandemie. Salariul mediu net a ajuns la 4.612 lei
Numărul angajaților din București a crescut în pandemie. Salariul mediu net a ajuns la 4.612 lei

Numărul salariaţilor din Capitală a ajuns, la finele lunii octombrie 2021, la 1.054.046 persoane, comparativ cu 1.034.265 persoane în perioada similară din 2020, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.

Românii câștigă puțin mai bine, dar pot cumpăra tot mai puține lucruri, conform datelor INS
Românii câștigă puțin mai bine, dar pot cumpăra tot mai puține lucruri, conform datelor INS

Pentru că majorările salariale nu au ținut pasul cu creșterea prețurilor, puterea de cumpărare scade de la o lună la alta.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.