Gestul emoționant al unui copil de 9 ani, impresionat de oamenii fără adăpost

×
Codul embed a fost copiat

Minunat exemplu de generozitate și altruism din partea unui copil de 9 ani din Illinois, Băiețelul i-a spus tatălui său că vrea să-și folosească toți banii din contul lui de economii pentru cei fără adăpost și nu s-a lăsat până nu l-a convins.

Puștiul de 9 ani e generos. Nathan Simons a scos toți banii din contul lui de economii, 150 de dolari, iar tatăl lui a contribuit cu aceasi suma.

Nathan: „Donez banii din contul meu de economii unei fundații și adăpostului pentru oamenii străzii.”

Cu 300 de dolari în buzunar, a plecat la cumpărături. Avea pregătită lista cu cele necesare. A cumpărat vreo 10 perechi de pantofi, dar și alimente.

Nathan: „Mi-au spus de ce e nevoie. Să mergem la raionul de încălțăminte. Mă simt bine. Desigur, aș fi putut folosi banii pentru mine, dar uneori trebuie să ne gândim și la alții.”

Citește și
tata fiica
Gestul incredibil făcut de un tată pentru fiica sa, nevoită să lucreze de Crăciun
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Tatăl l-a ajutat să se încadreze în buget.

„Trebuie să cumpărăm cât de multe se poate, la cel mai scăzut preț.”

Când căruțul s-a umplut, abia au reuşit să-l urnească din loc.

„Cel puțin 90 de kilograme. E greu să știu că am cheltuit toate economiile. Dar trebuie să mă gândesc și la alții.”

După ce au plătit, tatăl şi fiu sunt gata să ducă totul la destinaţie.

Tată: „Este minunat să știi că un copil se gândește la alți oamnei din comunitatea să, la lipsurile lor și la ce poate face pentru ei.”

Şi tatăl e mândru de fiul lui.

Tată: „Ai făcut o faptă bună astăzi, fiule. Nu știu câți oameni pot spune că și-au golit contul de economii și au cheltuit banii pentru un adăpost.”

Natahan le-a spus jurnaliștilor că speră că şi alţii îi vor urma exemplul și, astfel, cei vitregiţi de soartă să aibă parte de o bucurie la început de an.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Gestul emoționant făcut de un bărbat ca să găsească un donator pentru soția bolnavă
Gestul emoționant făcut de un bărbat ca să găsească un donator pentru soția bolnavă

Gestul unui newyorkez, a cărei soție are nevoie de un transplant de rinichi, a devenit viral de rețelele de socializare.

Gestul incredibil făcut de un tată pentru fiica sa, nevoită să lucreze de Crăciun
Gestul incredibil făcut de un tată pentru fiica sa, nevoită să lucreze de Crăciun

Un bărbat din Ohio a rezervat mai multe zboruri pentru a-și petrece Crăciunul alături de fiica sa, care a lucrat pe toată perioada sărăbtorilor ca însoțitor de zbor.

Imagini din tinerețea lui Tusk. Gestul făcut în urmă cu 22 de ani îl urmărește și azi
Imagini din tinerețea lui Tusk. Gestul făcut în urmă cu 22 de ani îl urmărește și azi

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a transmis un mesaj cetățenilor europeni cu prilejul apropierii sărbătorilor de iarnă. Ba mai mult, oficialul polonez a postat și o înregistrare video, din tinerețea sa, cântând colinde din țara sa natală.

Elevii unei școli din Bacău s-au transformat în Moș Crăciun. Gestul făcut pentru alți copii
Elevii unei școli din Bacău s-au transformat în Moș Crăciun. Gestul făcut pentru alți copii

„Dar din dar se face rai”, este zicală pe care au pus-o în aplicare zeci de elevi de la o şcoală din Bacău.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.