Două tone de muşchi ţigănesc şi urechi de porc contaminate cu Listeria au fost retrase de la comercializare

produse retrase piata protectia consumatorului
Pro TV

Aproximativ două tone de muşchi ţigănesc şi urechi de porc, identificate cu bacteria Listeria monocytogenes au fost retrase de la comercializare.

Acestea au fost produse şi distribuite de societatea Marcel SRL în mai multe ţări din spaţiul comunitar, dar şi în 10 judeţe din ţară, după cum a declarat, luni, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Mihai Ponea.

"În urma controalelor efectuate de inspectorii sanitari-veterinari, a fost identificată Listeria monocytogenes în două produse, muşchi ţigănesc şi urechi de porc sub forma unor snackuri. Este vorba de o cantitate de aproximativ două tone cu distribuţie Marcel SRL, în afara ţării, respectiv în Marea Britanie, Belgia, Germania, Italia, Spania şi Irlanda, dar şi în România, în 10 judeţe. Întreaga cantitate aflată la raft a fost retrasă şi dat fiind faptul că termenul de valabilitate este 1 ianuarie 2022 am decis să informăm consumatorii atât la nivelul magazinelor unde a fost comercializată, cât şi pe site-ul ANSVSA şi pe cel al producătorului. Ieri am avut anchetă în cadrul unităţii, care a fost închisă şi am pus sub sechestru toate produsele din carne de porc din acea săptămână a loturilor încriminate. Nu vom da drumul secţiei până când nu vom avea rezultate negative la următoarele 10 probe plus restul ce este sub sechestru. Vorbim de Listeria monocytogenes, care este cea mai periculoasă bacterie, în primul rând din cauza mobilităţii ei şi pe urmă din cauza rezistenţei", a precizat Mihai Ponea.

Potrivit sursei citate, în cazul în care consumatorii au achiziţionat aceste produse, ei nu trebuie să le consume, ci să le aducă în magazin pentru a primi contravaloarea acestora.

Pe site-ul ANSVSA au fost postate două atenţionări ale societăţii SC Marcel SRL de rechemare produse neconforme, respectiv urechi snacks 200 grame, Lot: 076121121, expiră la 2.01.2022 şi muşchi ţigănesc Lot: 017121121, expiră la data de 27.12.2021 şi 6.01.2022.

Citește și
Sucuri pentru copii, retrase din magazine din cauza unei substanțe periculoase. Despre ce mărci este vorba
1,5 milioane de sticle de sucuri pentru copii, retrase din magazine din cauza unei substanțe periculoase
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Se recomandă persoanelor care deţin produse din lotul descris mai sus să nu le consume ci să le distrugă sau să le aducă înapoi în magazinele de unde le-au cumpărat. Contravaloarea produselor va fi returnată, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal. Persoanele care au consumat produsele menţionate mai sus şi care prezintă febră simplă sau însoţită de dureri de cap sunt rugate să consulte medicul şi să raporteze acest consum. Femeile gravide, persoanele cu imunitate scăzută, precum şi cele în vârstă trebuie să acorde o atenţie deosebită acestor simptome. Aceste simptome pot sugera listerioza, boală potenţial gravă, cu un timp de incubaţie de până la opt săptămâni", se arată în anunţul postat pe site-ul ANSVSA.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
12 tone de produse contaminate cu Salmonella, retrase de pe piață
12 tone de produse contaminate cu Salmonella, retrase de pe piață

Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară pentru Siguranța Alimentelor a cerut retragerea de la vânzare a unor loturi de pipote și ficat de pui, provenite din Polonia, contaminate cu salmonella.

1,5 milioane de sticle de sucuri pentru copii, retrase din magazine din cauza unei substanțe periculoase
1,5 milioane de sticle de sucuri pentru copii, retrase din magazine din cauza unei substanțe periculoase

1,5 milioane de sticle de suc sunt retrase din mai multe hypermarketuri şi vor fi distruse, a anunţat Autoritatea Sanitar Veterinară.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.