UE anunță descoperirea unui nou medicament eficace pentru pacienții cu COVID. Se găsește și în România

medicamente
Getty

Un consorțiu finanțat de UE, Exscalate4CoV, a anunțat, joi, că un medicament generic utilizat pentru tratarea osteoporozei, și care se găsește și în România, ar putea fi un tratament eficace pentru pacienții COVID-19 cu simptome ușoare sau asimptomatici.

Consorțiul utilizează o platformă de supercalcul susținută de UE, una dintre cele mai performante din lume, pentru a verifica impactul potențial al moleculelor cunoscute asupra structurii genomice a noului coronavirus.

Medicamentul, numit raloxifen, este utilizat în tratarea osteoporozei, și se comercializează și în România.

„Astăzi, avem nevoie de știință mai mult ca oricând. Începând cu luna ianuarie am mobilizat toate eforturile noastre pentru a sprijini actorii din cercetare și inovare din domeniile lor respective pentru a găsi soluții și a opri virusul. Acesta este motivul pentru care am finanțat Exscalate4CoV cu 3 milioane euro pentru a le susține cercetările și îmi exprim satisfacția cu privire la rezultatele promițătoare pe care le-au obținut pentru a ajuta societatea să-și revină, a declarat Mariya Gabriel, comisarul european pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul ec.europa.eu.

La rândul său, Thierry Breton, comisarul european pentru piața internă, a afirmat: „Platforma Exscalate4Cov are un rol inovator în descoperirea de medicamente în Europa și pe plan mondial. Primele rezultate demonstrează valoarea veritabilei cooperări paneuropene prin reunirea celor mai bune capacități pe care le oferă Europa în domeniul științelor biomedicale și al calculului de înaltă performanță. Vom continua să mobilizăm toate tehnologiile disponibile, inclusiv inteligența artificială, pentru a combate noul coronavirus.”

Citește și
Bani
Compania care a produs medicamentul anti-COVID are o mare dilemă: banii sau sănătatea populației
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Exscalate4CoV, utilizând o combinație unică de putere de calcul de înaltă performanță și IA cu prelucrare biologică, reunește 18 parteneri și alți 15 membri asociați. Ea include centre de supercalculatoare din Italia, Spania și Germania, centre de cercetare de mari dimensiuni, companii farmaceutice și institute biologice din întreaga Europă. Platforma are o putere de calcul de aproximativ 100 Petaflops, permițând efectuarea de cercetări asupra comportamentelor moleculelor, cu scopul de a identifica un tratament eficace împotriva noului coronavirus. Biblioteca chimică a proiectului este în continuă creștere datorită acordurilor cu societățile farmaceutice care s-au alăturat de curând.

Substanța raloxifen ar putea fi eficace în blocarea replicării virusului în celule

Consorțiul a testat deja în mod virtual 400.000 de molecule utilizând supercalculatoarele sale. Au fost preselectate 7.000 de molecule, care au fost testate suplimentar „in vitro”, pentru faza următoare fiind selectate 100, iar dintre acestea, 40 sunt considerate active împotriva virusului.

Dintre acestea, substanța raloxifen s-a dovedit a fi cea mai promițătoare. Conform proiectului, substanța raloxifen ar putea fi eficace în blocarea replicării virusului în celule și, astfel, ar putea stopa evoluția bolii, în special în cazurile depistate timpuriu sau al celor asimptomatice. Cercetătorii au indicat faptul că avantajele includ tolerabilitatea foarte bună a pacienților la această substanță, siguranța ei și profilul ei toxicologic ferm consacrat.

Înainte de a trece la efectuarea trialurilor clinice, următorul pas ar fi ca Agenția Europeană pentru Medicamente să evalueze noua potențială utilizare a substanței raloxifen. Odată aprobat, medicamentul ar putea fi pus rapid la dispoziție în cantități mari și la costuri mici, contribuind astfel la atenuarea efectelor noilor valuri de infecție.

Utilizând o platformă europeană de supercalcul, una dintre cele mai performante din lume, Exscalate4CoV este capabilă să efectueze, în decurs de săptămâni, un proces de screening care, prin tehnicile tradiționale, ar dura mulți ani. Într-o primă etapă, ea a identificat, până în prezent, 6 dintre cele 25 de modele diferite de proteine ale noului coronavirus care evoluează continuu, diverse mutații fiind primite săptămânal, care sunt traduse într-o formă digitală pentru a fi utilizate în etapa următoare. A doua etapă constă în corelarea structurii digitale a proteinelor noului coronavirus cu moleculele disponibile în bibliotecă. În a treia etapă și ultima, moleculele identificate sunt supuse mai multor operațiuni suplimentare de screening biologic în laboratoare situate în Belgia și Germania, pentru a înțelege modul în care o moleculă identificată interacționează cu modelul de virus și pentru a evalua gradul în care îi poate opri activitatea.

În următoarea etapă, proiectul va multiplica testele menționate mai sus, luând în considerare încă 5 milioane de molecule, dintre cele 500 de miliarde de molecule aflate la dispoziție. Se estimează că vor fi identificate noi molecule potențial eficace, care vor face parte dintr-un tratament general eficace al bolii.

Exscalate4CoV este unul dintre cele 18 proiecte de cercetare cărora li s-a alocat un total de 48,2 milioane euro în urma unei recente cereri de propuneri de urgență pentru cercetări privind noul coronavirus, care să vizeze activități de pregătire și răspuns la apariția unor focare epidemice, teste de diagnosticare rapidă la locul acordării asistenței medicale, noi tratamente și noi vaccinuri. Activitatea consorțiului Exscalate4CoV a fost posibilă printr-o finanțare de urgență a UE în valoare de 3 milioane EUR, ca parte a răspunsului coordonat al UE la pandemia cauzată de noul coronavirus, iar proiectul a obținut sprijin din partea industriei farmaceutice care furnizează eșantioane de medicamente prin intermediul platformei sale biologice deschise „Drugbox”, se mai arată în comunicat.

În perioada 2014 – 2018, UE a investit aproximativ peste 600 milioane EUR în calcul de înaltă performanță prin programul Orizont 2020 și prin Mecanismul pentru interconectarea Europei. În 2018, a fost înființată întreprinderea comună EuroHPC, o inițiativă comună în valoare de 1 miliard EUR între UE și 32 de țări europene, pentru a dezvolta în Europa un ecosistem de supercalcul de talie mondială.

La 4 mai, Comisia s-a angajat să doneze un total de 1,4 miliarde EUR în cadrul unui evenimentul de atragere de fonduri intitulat Răspunsul mondial la coronavirus, din care 1 miliard EUR este alocat prin Orizont 2020, și care are ca scop crearea de vaccinuri, noi tratamente și noi metode de diagnosticare, pentru a preveni răspândirea noului coronavirus. Din ianuarie 2020, Comisia a mobilizat un total de 547 milioane EUR în cadrul programului Orizont 2020 pentru lupta împotriva noului coronavirus*.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Medicamentul ce poate salva viața pacienților grav afectați de COVID-19. Este disponibil și în România
Medicamentul ce poate salva viața pacienților grav afectați de COVID-19. Este disponibil și în România

Un medicament accesibil ca preț și disponibil la scară largă, numit dexametazonă, poate ajuta la salvarea vieții pacienților afectați grav de noul coronavirus.

Compania care a produs medicamentul anti-COVID are o mare dilemă: banii sau sănătatea populației
Compania care a produs medicamentul anti-COVID are o mare dilemă: banii sau sănătatea populației

Gilead Sciences se confruntă cu dilema de a decide cât de mult ar trebui să profite de pe urma singurului tratament dovedit că ajută pacienţii infectaţi cu noul coronvirus, relateză Reuters.

Anunțul zilei în SUA. Remdesivir ar putea deveni tratamentul standard pentru Covid-19
Anunțul zilei în SUA. Remdesivir ar putea deveni tratamentul standard pentru Covid-19

Cel mai reputat specialist în boli infecţioase din Statele Unite, Dr. Anthony Fauci, a declarat miercuri că medicamentul antiviral experimental Remdesivir poate deveni tratamentul standard pentru COVID-19.

Medicamentul cu care Japonia va trata bolnavii de Covid-19. S-a dovedit eficient la aproape 70% din pacienți
Medicamentul cu care Japonia va trata bolnavii de Covid-19. S-a dovedit eficient la aproape 70% din pacienți

Premierul japonez Shinzo Abe a declarat luni, în parlament, că ţara sa va aproba în curând tratamentul cu antiviralul Remdesivir în cazul pacienţilor cu COVID-19.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.