Poliția va putea ridica mașinile parcate neregulamentar pe trotuar. Legea a fost adoptată

×
Codul embed a fost copiat

Deputaţii au adoptat, miercuri, în plen, o propunere legislativă care permite Poliţiei Rutiere ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar.

S-au înregistrat 232 de voturi "pentru", trei "împotrivă" şi 29 de abţineri.

Propunerea legislativă adoptată de Camera Deputaţilor modifică articolul 64 alineatul (1) din OUG nr. 195/2002, în sensul instituirii posibilităţii ca Poliţia Rutieră să dispună ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar, fiind eliminată condiţia staţionării neregulamentare pe partea carosabilă.

"Poliţia Rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar. Ridicarea şi depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate se realizează de către administraţiile publice locale sau de către administratorul drumului public, după caz", prevede proiectul, adoptat în forma iniţiatorului.

Potrivit actului normativ, Poliţia Rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar mai ales în cazurile în care acestea stânjenesc grav sau creează situaţii de pericol pentru participanţii la trafic.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"În forma în vigoare a Codului Rutier această măsură poate fi dispusă doar dacă maşinile sunt staţionate ilegal pe partea carosabilă. Prin urmare, dacă un vehicul este staţionat neregulamentar în întregime pe trotuar, Poliţia nu poate dispune ridicarea acestuia", se arată în expunerea de motive, potrivit Agerpres.

Iniţiatorul, deputatul USR Cătălin Drulă, a explicat că proiectul vine în sprjinul persoanelor cu dizabilităţi, al persoanelor însoţite de copii mici, care sunt nevoite să meargă pe carosabil, pentru că trotuarele sunt ocupate ilegal de maşini.

"Sunt instituţii care sunt blocate, sunt câteodată cazuri grave când pompierii nu pot să ajungă să stingă un incendiu din cauza acestor maşini parcate ilegal şi, până nu vom adopta acest proiect de lege, Poliţia Rutieră, în interpretarea legii, spune că nu poate să înlăture aceste maşini. Sunt primari de municipii de toate culorile care cer acest proiect", a susţinut liderul USR.

Grupul AUR s-a abţinut de la vot, pe motiv că proiectul de lege poate face loc "multor abuzuri", a declarat, în plen, deputatul Alin Coleşa.

"Doar în Bucureşti există aproximativ 1,400 milioane de autovehicule, la care se adaugă 500.000 aflate în tranzit, deci aproape 2 milioane de autovehicule la un număr de locuri de parcare de aproximativ de 350.000. Ne aflăm într-o situaţie fără ieşire, de care sunt vinovaţi cei care au guvernat până acum, cei care au deţinut UAT-urile până acum, cei care au creat drumuri de 3, 4, 5 metri, drumuri pe care nu pot trece simultan nici măcar două maşini. Ne aflăm într-o situaţie imposibilă, pentru care nu sunt vinovaţi nici pietonii, nici conducătorii autor care sunt nevoiţi să-şi lase pe unde pot autovehiculele, ci cei care au guvernat acum. Ca atare, ne vom abţine de la a vota o astfel de lege care sună bine, dar dă loc la foarte multe abuzuri", a afirmat Coleşa.

Senatul a respins propunerea legislativă în şedinţa din 29 mai 2019, Camera Deputaţilor fiind for decizional în acest caz.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Mircea Geoană i-a dat replica lui Marcel Ciolacu. „Suntem într-o altă etapă”
Mircea Geoană i-a dat replica lui Marcel Ciolacu. „Suntem într-o altă etapă”

Mircea Geoană crede că sondajele de opinie arată „nevoia de o schimbare mai profundă în România". Secretarul general adjunct al NATO a ținut astfel să-i dea replica premierului Marcel Ciolacu, după o declarație a acestuia.

Geoană: „Sunt tot mai aproape de o decizie cu privire la revenirea mea în politica românească”
Geoană: „Sunt tot mai aproape de o decizie cu privire la revenirea mea în politica românească”

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, duminică, la Botoşani, că este "tot mai aproape de a lua o decizie" cu privire la revenirea sa în politica românească şi la o eventuală candidatură la Preşedinţia României.

Bode: „PNL are obligaţia să dea viitorul preşedinte, pe Nicolae Ciucă. PNL, vioara întâi în orice guvernare, până în 2028”
Bode: „PNL are obligaţia să dea viitorul preşedinte, pe Nicolae Ciucă. PNL, vioara întâi în orice guvernare, până în 2028”

Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a declarat duminică, că PNL are obligaţia să dea viitorul preşedinte, în persoana lui Nicolae Ciucă şi cu alegerile locale şi prezidenţiale câştigate, alegerile generale vor da un rezultat favorabil PNL.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.