Varianta Omicron, detectată în Olanda înaintea zborurilor sosite din Africa de Sud

Omicron
Getty

Varianta Omicron a virusului SARS-CoV-2 a fost detectată în Olanda înaintea celor două zboruri sosite din Africa de Sud având la bord pasageri purtători ai virusului, au precizat marţi oficiali olandezi din domeniul sanitar, potrivit Reuters.

Cel puţin 14 persoane la bordul unor curse aeriene dinspre Johannesburg şi Capetown au sosit pe aeroportul Schiphol din Amsterdam pe 26 noiembrie infectate cu noua tulpină, a precizat Institutul naţional pentru Sănătate Publică (RIVM), scrie Agerpres. 

''Am descoperit varianta Omicron de coronavirus în două probe pentru testare care au fost prelevate pe 19 noiembrie şi 23 noiembrie'', a precizat RIVM. ''Nu este clar dacă aceste persoane au vizitat Africa Meridională''.

Descoperirea variantei Omicron a declanşat temeri la nivel global privind o posibilă rezistenţă la vaccinuri şi ar putea prelungi pandemia de COVID-19 declanşată în urmă cu doi ani.

Circa 61 din peste 600 de pasageri din zboruri provenind din Africa de Sud au fost testaţi pozitiv la COVID-19 şi au intrat în carantină după ce au sosit în Olanda vinerea trecută.

Citește și
Coronavirus România
Coronavirus România, 30 noiembrie. 1.622 de cazuri de infectare și 147 de decese
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Autorităţile olandeze au început demersuri pentru a contacta şi testa alţi 5.000 de pasageri care au călătorit dinspre Africa de Sud, Botswana, Eswatini, Lesotho, Mozambic, Namibia şi Zimbabwe.

În Olanda, duminică au intrat în vigoare măsuri anti-COVID-19 mai riguroase pentru a stăvili ratele zilnice de cazuri, peste 20.000, şi a uşura presiunea asupra spitalelor.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Este varianta Omicron mai agresivă? Vaccinurile funcţionează? Răspunsurile specialiștilor de la ROVaccinare
Este varianta Omicron mai agresivă? Vaccinurile funcţionează? Răspunsurile specialiștilor de la ROVaccinare

Varianta Omicron a virusului SARS-CoV-2 a acumulat un număr mare de mutaţii comparativ cu tulpina parentală.

Coronavirus România, 30 noiembrie. 1.622 de cazuri de infectare și 147 de decese
Coronavirus România, 30 noiembrie. 1.622 de cazuri de infectare și 147 de decese

Coronavirus România, 30 noiembrie. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 1.622 de cazuri de infectare și 147 de decese, dintre care 17 anterioare.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.