Ungaria anunță cea mai mare reducere de impozite din istoria sa. Peste 4 miliarde de euro ajung la cetățeni

×
Codul embed a fost copiat

Ungaria pregătește cea mai mare reducere de impozite din istoria sa, printr-o serie de măsuri fiscale care vor aduce în buzunarele cetățenilor maghiari peste 4 miliarde de euro.

 

Este vorba despre returnarea impozitelor plătite anul acesta de către părinții care cresc copii, scutirea totală de impozite pentru cei sub 25 de ani și reducerea impozitului pe salarii, dacă angajatorii sunt de acord cu majorarea salariului minim.

Guvernul de la Budapesta a aprobat deja returnarea impozitelor plătite de maghiarii cu copii, aproape 2 milioane de cetățeni urmând să primească în medie 900 de euro de la stat.

În Parlamentul Ungariei va începe miercuri dezbaterea cu privire la proiectul de lege despre reducerea impozitelor cu suma de 750 de miliarde de forinţi; dacă propunerea va fi adoptată, guvernul maghiar ar putea executa în 2022 cea mai mare reducere de impozit din istoria ţării, a spus ministrul ungar al finanţelor, Mihály Varga, într-un clip publicat pe pagina sa de Facebook, potrivit Hirado.

Citește și
Florin Citu
Cîțu: România a depășit Ungaria la PIB pe cap de locuitor și va depăși Polonia
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ministrul a subliniat că împreună cu hotărârile deja adoptate ar putea fi implementată o reducere de impozite în cuantum de 1500 de miliarde de forinţi (echivalentul a 4,1 miliarde de euro- n.red.).

 

Impozite reduse și pentru angajatori

 

Mihály Varga a explicat că la începutul anului viitor, guvernul maghiar va returna impozitul pe care aproximativ două milioane de părinţii care cresc copii l-au achitat anul acesta, fiind vorba despre suma de 600 de miliarde de forinţi.

Scutirea de impozite pentru cei cu vârsta de sub 25 de ani va lăsa în buzunarelor tinerilor 140 de miliarde de forinţi. În plus, guvernul s-a angajat să reducă impozitele pe salarii, dacă angajatorii cresc salariul minim la 200 000 de forinţi.

Guvernul de la Budapesta a respectat partea sa din acord şi a decis reducerea impozitelor cu 750 de miliarde de forinţi. Impozitele pe care trebuie să le achite angajatorii vor fi reduse cu 4%, iar cel al întreprinderilor mici, cu 1%, impozitul pe care îl vor plăti afacerile mici fiind, şi în continuare, de max. 1%, a precizat ministrul.

“Sunt încrezător că toţi colegii mei deputaţi vor vota în favoarea proiectului de lege privind reducerea impozitelor cu 750 de miliarde de forinţi, pentru că creşterea salariului minim de către companiile maghiare este posibilă numai în urma reducerii impozitelor”, a spus Mihály Varga.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Notă de plată de 600 de euro pentru o cafea, la Budapesta. Patroana restaurantului a fost reținută
Notă de plată de 600 de euro pentru o cafea, la Budapesta. Patroana restaurantului a fost reținută

Poliţia din Ungaria este pe urma patronilor de restaurante şi baruri din Budapesta care percep sistematic preţuri exorbitante turiştilor, informează DPA.

Cîțu: România a depășit Ungaria la PIB pe cap de locuitor și va depăși Polonia
Cîțu: România a depășit Ungaria la PIB pe cap de locuitor și va depăși Polonia

Premierul interimar Florin Cîțu afirmă că România are ”cea mai bună redresare economică din Europa”.

Ungaria impune obligativitatea vaccinării anti-COVID pentru angajaţii din instituţiile de stat
Ungaria impune obligativitatea vaccinării anti-COVID pentru angajaţii din instituţiile de stat

Guvernul Ungariei le va cere angajaţilor din instituţiile de stat să fie vaccinaţi împotriva COVID-19, după o creştere a numărului de contaminări, a anunţat joi şeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban, Gergely Gulyas.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.