Un britanic care a luptat alături de Regimentul Azov face dezvăluiri despre soldații din unitatea controversată

mark ayres batalionul azov
Sky News

Un britanic care a petrecut ultimele două luni alături de o controversată unitate paralimitară din Ucraina a făcut dezvăluiri legate de colegii săi ucraineni, alături de care luptă acum împotriva soldaților din Rusia.

Mark Ayres s-a alăturat Regimentului Azov, care a apărut în 2014 ca o organizație militară de extremă dreaptă și a fost folosit de președintele rus Vladimir Putin ca motiv de invazie, pentru a „denazifica” Ucraina.

În prezent este la Kiev, unde așteaptă să semneze un contract cu armata ucraineană înainte de a lua parte la activități militare ulterioare, în contextul în care mai mulți britanici au fost capturați de ruși.

Însă veteranul de război, în vârstă de 47 de ani, susține că luptătorii Azov pe care i-a întâlnit nu sunt „monștri sau psihopați” și că unul dintre colegii săi este un ucrainean evreu, conform Sky News.

Ayres a motivat decizia de a lupta alături de Azov: „Moldova ar fi fost următoarea și apoi alte câteva țări”

Ayres a ajuns în Ucraina la începutul lunii martie, deși nu avea legături cu țara est europeană și a ajutat Regimentul Azov în apărarea orașului Bucha, din apropierea capitalei Kiev.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Britanicul, care a călătorit în trecut în Siria pentru a lupta împotriva grupării teroriste Statul Islamic, a spus că nu are „nicio problemă” cu a petrece următorul an și jumătate în Ucraina, în ciuda faptului că are un fiu adolescent în Marea Britanie.

„Dacă operațiunea lui Putin mergea conform planului, Moldova ar fi fost următoarea și apoi ar fi pus ochii pe alte câteva țări și apoi pe NATO, cine știe,” a spus acesta, motivându-și decizia de a lupta împotriva forțelor de la Kremlin.

Acesta a adăugat că a avut rezerve în privința apartenenței la controversatul Regiment Azov.

„Nu sunt monștrii și psihopații care îmi imaginam că sunt neo-naziștii”

„Am nimerit în unitatea Azov din întâmplare. Ar fi fost ultima mea alegere de unitate la care să merg, dar mă bucur că am făcut asta. Probabil că există câțiva psihopați în batalion, dar nu am întâlnit niciunul deocamdată,” a dezvăluit Ayres.

„Nu sunt monștrii și psihopații care îmi imaginam că sunt neo-naziștii. Adică nu sunt deloc așa. Mulți dintre ei sunt băieți decenți, cu puncte de vedere stupide. I-am spus amicului meu: ‘Nu înțeleg cum poți spune că ești un neo-nazist când ești un tip al naibii de decent’. Și el a răspus: ‘Ei, nu sunt chiar așa’,” a mai spus el.

Ayres a adăugat că membrii Regimentului Azov par să facă parte din grupare deoarece sunt prinși de dorința de apartenență, numind situația „atât de stupidă” – în ciuda propriei sale apartenențe la unitatea militară.

Luptătorul britanic crede că unitatea lui nu mai dorește voluntari din Vest care nu au experiență militară: „Nu vor oameni care vin și sunt antrenați și echipați și apoi dispar. Cred că am avut un bărbat care a tras cu o rachetă antitanc în camera lui și s-a nenorocit.”

Ce este Regimentul Azov

Fondat în 2014 de activişti de extremă dreapta înainte de a fi fost integrat în forţele regulate, regimentul ucrainean Azov s-a impus ca unul dintre cei mai înverşunaţi adversari ai forţelor ruse care au declanşat ofensiva militară împotriva Ucrainei la 24 februarie, aminteşte AFP.

Membrii săi, împreună cu alţi combatanţi ucraineni, au refuzat să depună armele în portul asediat Mariupol (sud-est), unde ultimii apărători ai oraşului s-au retras în uzina metalurgică Azovstal împotriva căreia forţele Moscovei au lansat marţi asaltul.

Eroi pentru mulţi ucraineni, membrii Azov sunt în schimb prezentaţi de Rusia drept "fascişti" şi "nazişti" care comit abuzuri.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.