Un român de 15 ani a câștigat 200.000 euro la Loto în Spania. Reacția tatălui său. VIDEO

castigator loto spania
El Pais

Un băiat român, în vârstă de 15 ani, care locuiește în Barcelona  este mai bogat cu 200.000 de euro, după ce a câștigat la Loteria Copilului din Spania.

„Numele meu este Cosmin și am câștigat 200.000 de euro”, a spus băiatul, transmite El Mundo.

Tănărul este român și împreună cu familia s-a mutat în urmă cu 13 ani în Barcelona. Chiar pe ultima sută de metri, băiatul și-a băgat toții banii pe un bilet la loto. Nici prin gând nu îi trecea că la finalul extragerii el va fi câștigătorului marelui premiu.

Tatăl său este electrician, iar atunci când a aflat că băiatul a câștigat la loto, omul a rămas fără reacție.

Când jurnaliștii locali au dorit să îi ia un interviu, bărbatul bulversat încă de schimbarea prin care trece familia sa, a ieșit doar în pantaloni scurți, deși afară erau mai puțin de 15 grade.

Citește și
loterie
Primul lucru făcut de un cuplu care a câștigat 115 milioane de lire sterline, la loto
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Tatăl lui Cosmin a vorbit despre cât de greu le-a fost la venirea în Barcelona și cât de greu a fost în momentul crizei financiare.

La început doar el a plecat din România, însă, cu timpul, a reușit să își ducă toată familia acolo. Cu greu s-au descurcat, susține bărbatul. Acum, se pare că norocul le-a surâs, iar marele premiu le va fi de ajutor pentru a duce o viață mai bună.

Întrebat ce va face cu banii câștigati, Cosmin a spus că își dorește un telefon nou, iar tatăl său a spus că banii câștigați nu îi vor schimba, însă își va îndeplini o dorință.

“Pe mulți oameni, banii îi schimbă. Însă eu mâine voi merge la muncă, iar curând o vom vizita pe mama în România. Banii aceștia garantează un viitor mai bun copiilor mei.”

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Câștigătorii la loto care împart 115 milioane de € cu 50 de persoane
Câștigătorii la loto care împart 115 milioane de € cu 50 de persoane

Prima zi a anului a transformat un cuplu de nord-irlandezi în cei mai noi milionari din ţară.

Primul lucru făcut de un cuplu care a câștigat 115 milioane de lire sterline, la loto
Primul lucru făcut de un cuplu care a câștigat 115 milioane de lire sterline, la loto

Marele premiu în valoare de 115 milioane de lire sterline la loteria EuroMillions de Anul Nou a fost câştigat de un cuplu din comitatul Armagh din Irlanda de Nord, a anunţat vineri operatorul Camelot, citat de Press Association.

Suma fabuloasă pe care a câștigat-o un britanic la loterie, de Anul Nou
Suma fabuloasă pe care a câștigat-o un britanic la loterie, de Anul Nou

Un britanic a păşit în 2019 mai bogat cu 115 milioane de lire sterline, sumă câştigată cu un bilet la loteria EuroMillions, a cărei tragere a avut loc marţi, conform DPA, conform Agerpres.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.