Transnistria: Ajutorul militar UE pentru Republica Moldova „contribuie la intensificarea tensiunilor”

Transnistria
Profimedia

Ajutorul militar promis de Uniunea Europeană Republicii Moldova „contribuie la intensificarea tensiunilor şi interferează cu normalizarea situaţiei,” a declarat Ministrul de Externe al Transnistriei, Vitali Ignatiev.

De asemenea, Ignatiev a descris incidentele care au avut loc în ultimele zile în regiunea separatistă moldoveană drept „atacuri teroriste” din partea Ucrainei.

Ministrul a mai spus că decizia Republicii Moldova de a adera la UE a fost luată „unilateral”, între cele două regiuni existând un conflict nerezolvat, care trebuie mai întâi rezolvat, iar ulterior Republica Moldova îşi poate decide „viitorul politic”, a relatat Reuters, conform News.

Situația din Transnistria, descrisă ca fiind „alarmantă”

Temerile că Republica Moldova ar putea fi atrasă în conflictul din Ucraina au crescut în ultimele zile, după ce separatiştii pro-ruşi din regiunea separatistă moldoveană Transnistria au acuzat Kievul de presupuse împuşcături, explozii şi incursiuni transfrontaliere cu drone.

„Situaţia este alarmantă pentru că Transnistria a suferit atacuri teroriste,” a spus Ignatiev, într-un interviu prin videoconferinţă din Tiraspol, capitala regiunii.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

El a repetat acuzaţiile anterioare ale separatiştilor, potrivit cărora Ucraina s-a aflat în spatele incidentelor de săptămâna trecută şi a spus că o altă dronă ucraineană înarmată cu explozibil a fost doborâtă marţi.

„Sincer, nu văd niciun motiv pentru care partea ucraineană ar folosi astfel de metode împotriva Transnistriei. Transnistria nu ameninţă Ucraina. Am spus de mai multe ori că suntem un stat absolut paşnic,” a adăugat Ignatiev.

Despre ajutorul militar oferit de UE

Charles Michel, preşedintele Consiliului European, a vizitat miercuri capitala Republicii Moldova, Chişinău, în semn de solidaritate. Michel a declarat că UE ia în considerare acordarea unui ajutor militar suplimentar pentru a sprijini Chişinăul. El nu a oferit detalii, dar autorităţile moldovene au spus că ajutorul nu este de ordin letal.

Referindu-se la ajutorul militar suplimentar oferit de UE, Ignatiev a spus: „Desigur, astfel de declaraţii, astfel de acţiuni nu îndeamnă la calm, ci, dimpotrivă, contribuie la intensificarea tensiunilor şi interferează cu normalizarea situaţiei”.

Întrebat dacă ar putea exclude posibilitatea ca Rusia să îşi folosească baza militară din Transnistria pentru a ataca Ucraina, Ignatiev a precizat că nu poate vorbi în numele Moscovei.

„Cred că în aceste circumstanţe dificile, este important să fii extrem de atent în ceea ce priveşte declaraţiile. Şi chiar mai atent când vine vorba de acţiuni,” a spus Ignatiev în legătură cu remarcile unui general rus care a declarat în luna aprilie că unul dintre obiectivele Moscovei în războiul din Ucraina este cel de a ocupa teritoriul ucrainean pentru a-l ataşa la Transnistria.

Ce spune președinta Maia Sandu despre incidentele din Republica Moldova

Ignatiev a adăugat că cererea Republicii Moldova de a adera la UE este „ruptă de realitate” şi a spus că va crea riscul suplimentar de reapariţie a ostilităţilor, deoarece Chişinăul a luat decizia „unilateral”.

„Republica Moldova şi Transnistria se află într-o stare de conflict nerezolvat... Un conflict nerezolvat înseamnă probabil că Republica Moldova trebuie să rezolve mai întâi conflictul şi apoi să îşi decidă viitorul politic,” a spus el.

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat miercuri că nu vede o ameninţare „iminentă” în ceea ce priveşte incidente din ultimele zile, însă Chişinăul a pregătit planuri de urgenţă în vederea unor scenarii „pesimiste”.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.