Spion rus: Dacă Vladimir Putin moare, următoarea conducere se va retrage din Ucraina

×
Codul embed a fost copiat

Un avertisment sumbru pentru Moscova vine din partea unui fost ofițer al serviciului rus de Informații.

Dacă Vladimir Putin moare sau renunţă la funcție, următoarea conducere se va retrage din Ucraina - spune fostul ofițer, care a îndeplinit și rolul de ministru al apărării al așa-numitei Republici Populare Donețk.

Mai mult, Rusia s-ar confrunta aproape imediat cu un război civil, mai susține fostul spion rus.

Între timp, luptele continuă în estul Ucrainei, fără ca vreuna dintre părți să obțină avantaje notabile pe front.

Pe frontul din Estul Ucrainei, situația nu s-a schimbat. Rușii atacă în valuri orașul Bahmut, dar nu au reușit să spargă apărarea ucrainenilor. Aceștia din urmă și-au retras echipamentul greu din localitatea distrusă, semn că sunt conștienți că nu mai pot rezista multă vreme.

Citește și
Dnipro, Ucraina
Kievul se pregătește să bombardeze clădiri civile în cadrul unei operațiuni sub steag fals, susține Rusia
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Armata rusă mută tot mai multe trupe în apropierea frontului, în regiunea orașului Vuledar, din sud, și înspre Bahmut. Ucrainenii se așteaptă la o ofensivă majoră în aceste zone în zilele următoare, până în 14 februarie.

Analiștii occidentali cred că atacul este iminent, dar sunt de părere că Moscova nu are suficiente resurse să lovească în mai multe direcţii, aşa cum s-a întâmplat la începutul războiului. Asta, în ciuda faptului că acum sunt de două ori mai mulți soldați ruși în Ucraina, decât în urmă cu un an.

În acest timp, liderul grupării paramilitare Wagner, oligarhul Levgheni Prigojin a lansat o provocare neobișnuită președintelui ucrainean Volodimir Zelensky, la finalul unei așa-zise misiuni aeriene deasupra Bahmutului.

Levgheni Prigojin: "Vladimir Alexandrovici, am aterizat după ce am bombardat Bahmutul. Mâine mă urc într-un MiG-29. Dacă vrei, ne putem întâlni în aer. Dacă vei câștiga tu, poți să iei Bahmutul. Dacă nu, noi mergem până la Nipru".

Ministrul ucrainean al apărării susține că țara sa va primi și aeronave de luptă occidentale, chiar dacă, până acum, discuțiile în această direcție nu au adus rezultate concrete.

Oleksii Reznikov, Ministrul Apărării din Ucraina: "Am primit tot (ce ne doream), au mai rămas avioanele. Suntem optimiști, vom avea și avioane. Întrebarea care a mai rămas e ce fel de avioane".

Până la avioanele moderne pe care le vor ucrainenii, mai importante sunt blindatele pe care statele occidentale au promis deja că le vor livra Ucrainei.

În Estonia, trupe din mai multe state NATO participă la un exercițiu militar de iarnă care simulează un conflict direct cu Rusia. Iar în prima linie sunt tancuri Leopard 2, Leclerc și Challenger 2, chiar blindatele care urmează să ajungă în dotarea armatei ucrainene.

Nic Robertson: "În acest an, exercițiile militare par diferite. Francezii au trimis mai multe trupe decât în trecut. În timp ce războiul face ravagii nu departe de aici, comandanții spun că totul pare mult mai real".

În total, sunt 44 de tancuri implicate în exercițiu. Lecțiile pe care le vor învăța comandanții NATO le vor fi de folos și ucrainenilor. Iar una dintre componentele-cheie ale acestor manevre e comunicarea dintre blindatele franceze și cele britanice, care se poate dovedi esențială pentru ucraineni.

Nick Bridges, comandant: "Ambele tancuri pot să lupte pe timp de noapte și au capacitatea de a vâna și a distruge alte tancuri. Adică pot să atace o țintă în timp ce caută o altă țintă. Așa că sunt tancuri mult mai avansate și cu sisteme de reperare mai bune decât orice ar avea adversarul."

Pentru toată lumea e clar că acest scenariu nu se va întâmpla peste noapte. În mod obișnuit, durează două luni pentru pregătirea unui echipaj de patru tanchiști. În cazul ucrainenilor, toată lumea se grăbește, dar blindatele nu vor ajunge prea curând pe front. Kievul așteaptă să primească, mai întâi, zecile de transportoare blindate Bradley, aflate deja în drum spre Ucraina.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Volodimir Zelenski, după cutremurul devastator din Turcia: Ucraina este gata să ajute poporul turc ”prieten”
Volodimir Zelenski, după cutremurul devastator din Turcia: Ucraina este gata să ajute poporul turc ”prieten”

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că ţara sa - aflată în plin război cu Rusia - este gata să ofere asistenţă poporului turc "prieten", după cutremurul devastator care a făcut mii de victime.

 

Kievul se pregătește să bombardeze clădiri civile în cadrul unei operațiuni sub steag fals, susține Rusia
Kievul se pregătește să bombardeze clădiri civile în cadrul unei operațiuni sub steag fals, susține Rusia

Ministerul rus al Apărării a acuzat Ucraina că se pregătește să arunce în aer clădiri în orașul Kramatorsk, din estul ucrainean, pentru ca mai apoi să acuze Moscova că a comis crime de război și că vizează civili, scrie TASS

O tânără a fost filmată mergând pe stradă complet goală în condițiile în care afară erau temperaturi negative
O tânără a fost filmată mergând pe stradă complet goală în condițiile în care afară erau temperaturi negative

O femeie a fost filmată mergând goală pe o stradă dintr-unul dintre cele mai aglomerate orașe din Rusia, în timp ce drumurile erau acoperite de zăpadă, scrie DailyStar.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.