Român de 32 de ani, găsit mort pe un câmp din Italia. Reacția familiei îndurerate

carabinieri
Getty

Un tânăr român a fost găsit ucis în cursul dimineții de luni, pe un câmp din localitatea Porto Sant’Elpidio din provincia italiană Fermo.

Descoperirea a fost făcută de un trecător care ar fi văzut o pată de sânge pe asfalt, la mică distanță de locul unde a fost găsit și trupul românului.

Este vorba despre un bărbat în vârstă de numai 32 de ani, originar din Constanța, care lucra în Italia de câțiva ani.

Acesta era totodată voluntar la asociația „Croce Verde”, potrivit Cronache Maceratesi.

Trecătorul a sunat imediat la poliție pentru a chema o ambulanță la fața locului, dar personalul medical nu a putut să facă nimic pentru a-l salva.

Citește și
O femeie și-a ucis concubinul cu 35 de ani mai mare și i-a ascuns cadavrul. Unde l-au găsit polițiștii
O femeie și-a ucis concubinul, mai bătrân cu 35 de ani, și i-a ascuns cadavrul. Unde a fost găsit
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Din primele investigații rezultă că românul a fost înjunghiat. Este luată în calcul și varianta ca bărbatul să fi fost omorât în alt loc și corpul său să fi fost abandonat apoi pe câmp.

Anchetatorii efectuează demersuri în zonă pentru a găsi indicii despre făptașul crimei. 

Mama victimei a postat un mesaj emoționant pe Facebook.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
O femeie din Bacău și-a ucis vecinul și l-a ținut o săptămână pe balcon
O femeie din Bacău și-a ucis vecinul și l-a ținut o săptămână pe balcon

Poveste halucinantă în judeţul Bacău. O femeie a mărturisit că şi-a ucis un vecin, un bărbat de 85 de ani, apoi că i-a ţinut trupul în balcon aproape o săptămână.

O femeie și-a ucis concubinul, mai bătrân cu 35 de ani, și i-a ascuns cadavrul. Unde a fost găsit
O femeie și-a ucis concubinul, mai bătrân cu 35 de ani, și i-a ascuns cadavrul. Unde a fost găsit

Crimă înfiorătoare la Onești. Cadavrul unui bărbat de 85 de ani a fost găsit, în stare de descompunere, în locuința unui vecine, cu care acesta ar fi avut o relație de concubinaj, după ce bătrânul dispăruse de mai multe zile.

Un elicopter al regimului sirian a fost doborât. Este al doilea într-o săptămână
Un elicopter al regimului sirian a fost doborât. Este al doilea într-o săptămână

Un elicopter al armatei siriene a fost doborât vineri în nord-vestul Siriei şi echipajul său ucis, a doua prăbuşire de acest gen în această săptămână pe fondul tensiunilor în creştere între Damasc şi Ankara, relatează AFP.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.