Risc critic de incendii de vegetație într-o provincie din Canada. Zeci de persoane, evacuate. „Se vor răspândi foarte rapid”

pompier
Shutterstock

Provincia canadiană Alberta a introdus miercuri restricţii suplimentare asociate riscului de incendii de vegetaţie.

 

Autorităţile au declarat că în 2024 sezonul incendiilor a început mai devreme decât de obicei din cauza secetei în curs şi au avertizat că provincia situată în vestul Canadei intră într-o fază critică, transmite Reuters.

Aproximativ 30 de persoane din regiunea Peace River, în nordul provinciei, au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele, marţi, din cauza unui incendiu de vegetaţie care s-a răspândit rapid. Presa locală a relatat că deţinuţii de la Centrul de corecţie Peace River au fost, de asemenea, evacuaţi.

La începutul acestei săptămâni, aproximativ 20 de persoane din regiunea Cold Lake First Nation au primit ordin de evacuare în urma declanşării unui alt incendiu. Între timp, acest ordin a fost ridicat.

Ordinele de evacuare marchează ceea ce se preconizează a fi un alt sezon dificil al incendiilor de vegetaţie în vestul Canadei, regiune care se confruntă cu o secetă extinsă şi cu temperaturi de primăvară mai ridicate comparativ cu cele normale în această perioadă.

Citește și
Incendiu de vegetaţie uscată care s-a extins pe 50 de hectare, în Prahova. Arde litieră, lăstăriş şi masă lemnoasă
Incendiu de vegetaţie uscată care s-a extins pe 50 de hectare, în Prahova. Focul a fost lichidat
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Până acum în acest an, în Alberta au fost înregistrate 205 incendii de vegetaţie care au pârjolit aproximativ 755 de hectare, după cum a declarat într-o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt al serviciului Alberta Wildfire, Josee St-Onge, cu mult peste media pe cinci ani, de 120 de incendii şi 230 de hectare arse.

„Acesta este un moment critic pentru incendiile din Alberta; zăpada s-a topit şi a expus vegetaţia moartă şi uscată, care este extrem de inflamabilă", a spus Josee St-Onge. „Până când vegetaţia se va înverzi, incendiile se vor declanşa cu uşurinţă şi se vor răspândi foarte rapid", a adăugat reprezentantul Alberta Wildfire.

Canada a cunoscut în 2023 cel mai rău an din punct de vedere al incendiilor de vegetaţie, cu peste 6.600 de focare care au mistuit 15 milioane de hectare, o suprafaţă de aproximativ şapte ori mai mare comparativ cu media anuală. Opt pompieri au murit şi 230.000 de locuitori au fost evacuaţi.

Ministrul Pădurilor şi Parcurilor, Todd Loewen, a declarat că 200 de incendii de pădure au fost deja stinse complet în acest an. „În timp ce numărul crescut de noi incendii de vegetaţie din 2024 indică un nivel îngrijorător al riscului de incendiu, acest lucru înseamnă, totodată, că tacticile noastre de răspuns funcţionează", a spus Loewen. „Vom introduce astăzi interdicţii pentru prevenirea incendiilor", a adăugat oficialul miercuri, cu referire la restricţii suplimentare ce vizează aprinderea focurilor în spaţii deschise.

Loewen a declarat că provincia Alberta pregăteşte un număr suplimentar de pompieri pentru intervenţii la incendii de vegetaţie, numărul posturilor fiind cu aproximativ 39% mai mare comparativ cu anul trecut.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
VIDEO. Incendiu de proporții în Spania, alimentat de temperaturile ridicate. Aproape 200 de persoane, evacuate de urgență
VIDEO. Incendiu de proporții în Spania, alimentat de temperaturile ridicate. Aproape 200 de persoane, evacuate de urgență

Un incendiu, alimentat de temperaturi anormal de ridicate, a ars peste 500 de hectare de vegetaţie în estul Spaniei şi a dus la evacuarea a 180 de persoane, au anunțat, luni, autorităţile iberice.

Incendiu de vegetaţie uscată care s-a extins pe 50 de hectare, în Prahova. Focul a fost lichidat
Incendiu de vegetaţie uscată care s-a extins pe 50 de hectare, în Prahova. Focul a fost lichidat

Incendiul de litieră izbucnit în comuna Şoimari, care se manifesta pe o suprafaţă de 50 de hectare, a fost lichidat, anunţă ISU Prahova.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.