Primul cuplu mamă-fiică care va călători în spațiu. Cine sunt cele două câștigătoare ale cursei | VIDEO

nava
Facebook/Virgin Galactic

O studentă în vârstă de 18 ani de la Universitatea Aberdeen şi mama ei vor călători în spaţiu la sfârşitul acestei săptămâni, după ce au câştigat un loc la cel de-al doilea zbor comercial al companiei Virgin Galactic în urma unei extrageri la sorţi.

Anastatia Mayers şi mama ei, Keisha Schahaff, vor fi primul cuplu mamă şi fiică care va merge în spaţiu.

Ele vor fi, de asemenea, primele persoane din Caraibe care vor face această călătorie, scrie news.ro.

Keisha călătorea în Marea Britanie pentru a rezolva problema vizei fiicei sale atunci când s-a înscris în concurs. Ea se afla într-un zbor Virgin Atlantic din Antigua spre Londra, atunci când a auzit anunţul.

Citește și
Virgin Galactic
Compania Virgin Galactic a lansat, cu succes, primul zbor comercial în spațiu
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Am completat acest concurs şi luni mai târziu am primit corespondenţa în care mi se spunea că sunt printre primii 20 de finalişti, apoi printre primii cinci finalişti pentru a deveni câştigătoare”, spune ea.

„Dintr-o dată, cine intră în curtea mea? Richard Branson. Întreaga echipă a năvălit în casa mea spunându-mi: 'Eşti câştigătorul, vei merge în spaţiu!'”.

Anastatia spune că decizia ei de a călători din Caraibe pentru a studia în Scoţia a fost cea care a dus la oportunitatea de a merge în spaţiu.

„Dacă nu aş fi ales la întâmplare Universitatea Aberdeen şi dacă nu ar fi trebuit să facem un ocol pentru a-mi obţine viza - nu am fi mers în spaţiu”, spune ea. „Simt că o mulţime de lucruri au trebuit să se întâmple în momente foarte specifice pentru ca noi să ajungem aici”.

Studenta din anul al doilea la Filosofie şi Fizică spune că alegerea de a studia în Scoţia a fost una dintre cele mai mari decizii din viaţa ei, dar a „dus la întâmplări magnifice”.

Anastatia, care va fi a doua cea mai tânără persoană care va merge în spaţiu, spune că speră să poată folosi această experienţă pentru a-i inspira şi pe alţii.

Celor două li se va alătura fostul olimpic al echipei GB Jon Goodwin din Newcastle. El va deveni a doua persoană cu Parkinson care va merge în spaţiu, precum şi primul olimpic.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Platoul Sălii Sporturilor din Cluj-Napoca a devenit cartierul general al copiilor. Cum se distrează micuții
Platoul Sălii Sporturilor din Cluj-Napoca a devenit cartierul general al copiilor. Cum se distrează micuții

Platoul de la Sala Sporturilor din Cluj-Napoca a devenit, zilele acestea, spațiu de joacă și de relaxare.

 

Compania Virgin Galactic a lansat, cu succes, primul zbor comercial în spațiu
Compania Virgin Galactic a lansat, cu succes, primul zbor comercial în spațiu

Compania Virgin Galactic, deținută de Richard Branson, a operat joi, cu succes, primul zbor comercial sub-orbital.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.