Primarul din Istanbul, văzut ca un potenţial contracandidat al lui Erdogan, condamnat pentru „insultarea" oficialilor turci

Ekrem Imamoglu
AFP

Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, văzut ca un potenţial contracandidat al președintelui Recep Erdogan, a fost condamnat la doi ani şi şapte luni de închisoare pentru „insultarea" oficialilor turci.  

Edilul este considerat un potenţial contracandidat al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan la alegerile prezidenţiale din iunie 2023.

Sentinţa primită prevede şi faptul că Ekrem Imamoglunu nu mai are dreptul să deţină o funcţie publică, informează AFP, Reuters și News.

Condamnarea vine după ce el ar fi insultat funcţionari publici într-un discurs pe care l-a ţinut după ce a câştigat alegerile municipale din 2019, din Istanbul.

Înaintea verdictului, câteva mii de susţinători de-ai lui Imamoglu s-au adunat în faţa sediului Primăriei din partea europeană a oraşului, după un apel al edilului pe Twitter.

Citește și
Karl Nehammer
Austria cere Bulgariei să ridice un gard la granița cu Turcia și mai mulți bani de la UE. Cele cinci condiții puse de Viena
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

De cealaltă parte a Bosforului, în partea asiatică a oraşului, poliţia antirevoltă a fost amplasată în faţa tribunalului.

Sentinţa pronunţată miercuri, care poate fi atacată în apel, vine cu doar şase luni înainte de alegerile prezidenţiale şi parlamentare.

Condamnat la închisoare pentru „insultarea" oficialilor turci

Imamoglu este reprezentant al Partidului Republican al Poporului (CHP) de opoziţie. 

El a fost judecat pentru un discurs în care a spus că cei care au anulat votul iniţial din alegerile locale din 2019, în care îl învinsese la limită pe candidatul Partidului AK al lui Erdogan, au fost „nişte proşti".

Imamoglu spune că acea remarcă a fost un răspuns la adresa ministrului de interne, Suleyman Soylu, care folosise acelaşi limbaj împotriva sa.

După ce rezultatele iniţiale au fost anulate, Imamoglu a câştigat confortabil votul repetat pentru Primărie.

Erdogan, la rândul său, a fost primar al Istanbulului, funcţie care l-a propulsat mai târziu, devenind premier şi apoi preşedinte.

Judecarea apelului şi soluţionarea definitivă a cazului lui Imamoglu s-ar putea prelungi după alegerile din 2023.

„Hotărârea va fi definitivă doar după ce instanţa superioară va decide dacă menţine sau nu hotărârea. În aceste circumstanţe, ar fi greşit să spunem că interdicţia politică este în vigoare", a declarat pentru Reuters, după pronunţarea hotărârii, Timucin Koprulu, profesor de drept penal la Universitatea Atilim din Ankara.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Rareș Bogdan: 7% din PIB-ul Austriei vine de la companii care fac afaceri în România. Mă aștept la căderea guvernului
Rareș Bogdan: 7% din PIB-ul Austriei vine de la companii care fac afaceri în România. Mă aștept la căderea guvernului

Europarlamentarul Rareş Bogdan (PNL) a precizat, marţi seară, că ridicarea unui gard la graniţa dintre Bulgaria şi Turcia nu va rezolva problema migraţiei în Europa, el arătând că prin gardurile ridicate de Ungaria trec zilnic 1.000 de migranţi.

Austria cere Bulgariei să ridice un gard la granița cu Turcia și mai mulți bani de la UE. Cele cinci condiții puse de Viena
Austria cere Bulgariei să ridice un gard la granița cu Turcia și mai mulți bani de la UE. Cele cinci condiții puse de Viena

Austria cere în primul rând mai mulți bani de la UE, dar vrea și ca Bulgaria să ridice un gard la granița cu Turcia- sunt două dintre condițiile pe care Viena le impune Comisiei Europene referitoare la azil.  

Erdogan avertizează că rachetele turcești pot lovi capitala Greciei, dacă Atena „nu își păstrează calmul”
Erdogan avertizează că rachetele turcești pot lovi capitala Greciei, dacă Atena „nu își păstrează calmul”

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a lansat o nouă amenințare la adresa Greciei, ambele state fiind membre NATO. „Dacă nu vă păstrați calmul, (...) o țară ca Turcia nu va fi un simplu spectator”, a tunat președintele turc.

UE, preocupată de legăturile Turciei cu Rusia. Borrell: Este important să nu le dea nicio variantă de ocolire a sancţiunilor
UE, preocupată de legăturile Turciei cu Rusia. Borrell: Este important să nu le dea nicio variantă de ocolire a sancţiunilor

Uniunea Europeană este preocupată că Turcia menţine un parteneriat strâns cu Rusia în pofida războiului din Ucraina şi a sancţiunilor occidentale dure împotriva Moscovei, transmite dpa.

Un avion a aterizat de urgență în Barcelona după ce o femeie s-a prefăcut că i s-a rupt apa. 28 de persoane au fugit pe pistă
Un avion a aterizat de urgență în Barcelona după ce o femeie s-a prefăcut că i s-a rupt apa. 28 de persoane au fugit pe pistă

Un avion de pasageri ce zbura din Maroc spre Turcia a aterizat de urgenţă pe aeroportul El Prat din Barcelona în primele ore ale zilei de miercuri şi 28 de potenţiali migranţi aflaţi la bord au fugit pe pistă, a anunţat guvernul spaniol.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.