Preşedintele Germaniei: „Mă înclin în faţa victimelor poloneze ale tiraniei germane”

Preşedintele Germaniei cere iertare polonezilor
AFP

Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a cerut iertare victimelor agresiunii germane din 1939, în cadrul unei ceremonii la Wielun, mic oraş polonez unde au căzut primele bombe în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

„Mă înclin în faţa victimelor atacului de la Wielun. Mă înclin în faţa victimelor poloneze ale tiraniei germane. Şi cer iertare”, a spus Steinmeier în germană şi poloneză, în prezenţa inclusiv a omologului său polonez, notează Agerpres, care citează DPA și AFP.

Alături de numeroşi lideri de stat şi de guvern, Steinmeier se află în Polonia pentru a comemora 80 de ani de la izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial. La Wielun, el a fost însoţit de preşedintele polonez Andrzej Duda şi de primarul oraşului Pawel Okrasa, alături de alţii.

Înainte de ivirea zorilor zilei de 1 septembrie 1939, trupele aeriene ale Germaniei naziste au bombardat oraşul lipsit de apărare şi care nu se trezise la viaţă, care nu avea nicio importanţă militară. Au fost ucişi circa 1.200 de oameni. Primele bombe au căzut peste spitalul din oraş, care avea crucea roşie pe acoperiş. În jur de 75% din centrul oraşului Wielun a fost atunci distrus.

Atacul a marcat începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, în care au murit 6 milioane de polonezi, inclusiv 3 milioane de evrei.

Citește și
sat
“Satul blestemat”. Locul in care de 10 ani nu s-a mai nascut niciun baiat
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Al Doilea Război Mondial a început cu o crimă de război, un act de terorism împotriva populaţiei civile”, a spus Duda duminică, în timpul discursului său de la Wielun. „Nu putem uita Al Doilea Război Mondial, chiar dacă martorii lui nu mai sunt... pentru a fi siguri că ceea ce s-a întâmplat la Wielun şi mai târziu, în multe alte locuri în Polonia şi în alte ţări, nu se va mai repeta niciodată”, a declarat Duda.

Preşedintele polonez i-a mulţumit omologului său german că a ales să vină la Wielun pentru a comemora 80 de ani de la izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, susţinând că aceasta va face ca mai mulţi germani să afle despre bombardamentul asupra acestui oraş.

Steinmeier a recunoscut în discursul lui că prea puţini germani cunosc despre tragedia de la Wielun.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Mai multe concedii și zile libere pentru angajați. Cum se schimbă legislația muncii
Mai multe concedii și zile libere pentru angajați. Cum se schimbă legislația muncii

Directiva UE privind echilibrului dintre viața profesională și cea privată, care va trebui transpusă și în legislația din România

“Satul blestemat”. Locul in care de 10 ani nu s-a mai nascut niciun baiat
“Satul blestemat”. Locul in care de 10 ani nu s-a mai nascut niciun baiat

Într-un sat din Polonia, de aproximativ 10 ani nu s-a mai născut niciun băiat, iar funcțiile care, în mod traditional le-ar reveni acestora, sunt ocupate de femei.

Ce loc de muncă ar putea avea Angela Merkel după ce nu va mai fi cancelar
Ce loc de muncă ar putea avea Angela Merkel după ce nu va mai fi cancelar

Angela Merkel a părut să sugereze sâmbătă că după ce îşi va termina actualul mandat de cancelar, al patrulea, s-ar putea întoarce la profesia ei din tinereţe, la catedră, relatează agenţia Reuters, conform Agerpres.

Donald Trump și-a anulat vizita în Polonia. Motivul pentru care a luat decizia
Donald Trump și-a anulat vizita în Polonia. Motivul pentru care a luat decizia

Preşedintele american, Donald Trump, a anunţat joi că îşi anulează vizita prevăzută în Polonia din cauza uraganului Dorian care se va apropia la sfârşitul săptămânii de coastele Floridei, notează AFP.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.