Presa internațională: Zona euro intră aproape sigur într-o recesiune, sondajele arată o agravare a crizei costului vieţii

Euro

Zona euro intră aproape sigur într-o recesiune, sondajele publicate luni arătând o agravare a crizei costului vieţii şi o perspectivă nefavorabilă, care îi va face pe consumatori reticenţi la cheltuieli, transmite Reuters. 

Deşi a avut loc o oarecare relaxare a presiunilor preţurilor, potrivit sondajelor, acestea au rămas ridicate, iar Banca Centrală Europeană (BCE) este sub presiune, deoarece inflaţia este de peste patru ori ţinta oficială de 2%, atingând luna trecută un record de 9,1%, scrie News.ro.

Banca se confruntă cu perspectiva unei creşteri agresive a ratelor dobânzilor chiar în momentul în care economia intră într-o recesiune.

O creştere a costurilor îndatorării s-ar adăuga la necazurile consumatorilor îndatoraţi, totuşi, într-un sondaj Reuters de săptămâna trecută, aproape jumătate dintre economiştii chestionaţi au spus că se aşteaptă la o creştere fără precedent a dobânzii cheie de către BCE, de 0,75 puncte procentuale, săptămâna aceasta, în timp ce aproape la fel de mulţi prognozează o creştere de 0,50 puncte.

În ciuda acestor aşteptări, euro a scăzut luni sub 99 de cenţi americani pe untiate, pentru prima dată în ultimii 20 de ani, după ce Rusia a declarat că furnizarea de gaze prin conducta principală Nord Stream 1 către Europa va rămâne închisă pe termen nelimitat.

Citește și
Bundesbank anunță că o recesiune în Germania devine din ce în ce mai probabilă
Bundesbank anunță că o recesiune în Germania devine din ce în ce mai probabilă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Preţurile gazelor de pe continent au crescut luni cu până la 30%, stârnind temeri legate de un deficit şi întărind aşteptările pentru o recesiune şi o iarnă grea, întreprinderile şi gospodăriile fiind afectate de preţurile mari ale energiei.

Indicele final privind intenţiile de achiziţii ale managerilor (PMI), calculat de al S&P Global, care este considerat ca un ghid al sănătăţii economice, a scăzut în august la un minim al ultimelor 18 luni, de la 49,9 în iulie, fiind sub estimarea preliminară de 49,2. Orice nivel de sub 50 indică o contracţie. ”Sondajele PMI semnalează că zona euro intră în recesiune mai devreme decât am crezut anterior, în frunte cu cea mai mare economie a sa, Germania, iar acum vedem că zona euro va trece printr-o recesiune mai lungă, de trei trimestre”, a declarat Peter Schaffrik, economist la Royal Bank of Canada.

Această perspectivă de recesiune a lovit încrederea investitorilor în zona euro, care a scăzut în septembrie la cel mai scăzut nivel din mai 2020, a arătat un alt sondaj.

Activitatea serviciilor din Germania, cea mai mare economie a Europei, s-a contractat pentru a doua lună consecutiv, în august, deoarece cererea internă a fost sub presiunea inflaţiei în creştere şi a încrederii slăbite, au arătat cifrele anterioare.

Economia Germaniei este pe cale de a se contracta pentru trei trimestre consecutive începând cu trimestrul actual, a sugerat un sondaj Reuters, săptămâna trecută.

În Franţa, a doua cea mai mare economie a zonei euro, sectorul serviciilor a încetinit şi a reuşit doar să obţină o creştere modestă, managerii de achiziţii spunând că perspectivele sunt dificile.

Industria serviciilor din Italia a revenit la o creştere modestă, dar în Spania activitatea s-a extins cu cel mai lent ritm din ianuarie, companiile fiind îngrijorate că inflaţia va afecta profiturile şi cererea clienţilor.

În Marea Britanie, economia a încheiat luna august pe un nivel mult mai slab decât se credea anterior, deoarece activitatea generală a afacerilor s-a contractat pentru prima dată din februarie 2021, într-un semnal clar de recesiune, a arătat PMI-ul său.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un oficial BCE consideră că doar o recesiune economică în zona euro ar opri scumpirile
Un oficial BCE consideră că doar o recesiune economică în zona euro ar opri scumpirile

O încetinire a economiei sau chiar o recesiune în zona euro ar putea duce la atenuarea presiunilor inflaționiste, a declarat Fabio Panetta, membru al Comitetului executiv al BCE. Altfel spus, doar o recesiune economică ar opri scumpirile.  

Bundesbank anunță că o recesiune în Germania devine din ce în ce mai probabilă
Bundesbank anunță că o recesiune în Germania devine din ce în ce mai probabilă

Germania va intra, cel mai probabil, în recesiune la iarnă, anunță Bundesbank, potrivit căreia inflația în cea mai mare economie din Europa va depăși 10%.

 

Economia SUA, cel mai clar semn de recesiune. PIB-ul a scăzut pentru al doilea trimestru consecutiv
Economia SUA, cel mai clar semn de recesiune. PIB-ul a scăzut pentru al doilea trimestru consecutiv

Economia Statelor Unite s-a contractat pentru al doilea trimestru consecutiv în perioada aprilie-iunie, cu 0,9%, confirmând o condiţie larg acceptată pentru o recesiune, a raportat joi Biroul de Analiză Economică, transmite CNBC.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.