Pompeo, acuzații vehemente la adresa Chinei: Sunt probe imense, de acolo a plecat virusul

coronavirus
Shutterstock

Secretarul american de stat Mike Pompeo a susţinut duminică faptul că ar exista dovezi semnificative conform cărora noul coronavirus provine dintr-un laborator al oraşului chinez Wuhan, localitatea de unde s-a declanşat pandemia de COVID-19.

''Există probe imense că de acolo a plecat'', a insistat secretarul american de stat într-o declaraţie, însă a refuzat să spună dacă el crede că virusul ar fi fost eliberat în mod intenţionat de chinezi, informează Agerpres.

''China este cunoscută pentru predilecţia ei de a infecta lumea şi de a folosi laboratoare care nu respectă normele'', a ţinut el să adauge, afirmând în continuare că ''nu este prima dată când lumea este pusă în pericol de un virus provenit din laboratoarele chineze''.

Pe de altă parte, Mike Pompeo şi-a exprimat regretul asupra lipsei cooperării din partea autorităţilor chineze pentru a elucida originea pandemiei.

''Ei continuă să împiedice accesul occidentalilor, al celor mai buni medici. Trebuie să putem merge acolo. Încă nu avem eşantioanele virusului de care avem nevoie'', a argumentat şeful diplomaţiei americane.

Citește și
Pacienti
Bolile cel mai des întâlnite la pacienții cu Covid-19 care au murit. Organele cedează pe rând
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Amenințările lui Donald Trump

 

Preşedintele Donald Trump s-a declarat convins că noul coronavirus ar fi avut originea într-un laborator de virusologie chinezesc, dar a refuzat să prezinte dovezi, crescând astfel nivelul tensiunilor în relaţia cu Beijingul pe subiectul originii bolii COVID-19, relatează Reuters.

Întrebat dacă a văzut dovezi care să îi confere un "grad ridicat de convingere" că virusul provine de la Institutul de Virusologie din Wuhan, preşedintele american a răspuns hotărât:

"Da, am văzut", a spus Trump, refuzând însă să ofere detalii. 

Institutul de Virusologie din Wuhan, susţinut de statul chinez, a respins acuzaţiile, iar mai mulţi oficiali americani au apreciat ca redusă probabilitatea veridicităţii acestor acuzaţii. Cei mai mulţi experţi cred că virusul îşi are originea într-o piaţă din Wuhan în care se vând animale sălbatice şi a trecut de la animale la oameni.

Trump declarase anterior că administraţia sa încearcă să stabilească dacă noul coronavirus provine din laboratorul din Wuhan, în urma unor informaţii apărute în media potrivit cărora acesta ar fi fost creat artificial în laborator sau ar fi scăpat dintr-un laborator.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Țara unde o capră și un fruct au fost testate pozitiv cu COVID-19. Cum a fost posibil
Țara unde o capră și un fruct au fost testate pozitiv cu COVID-19. Cum a fost posibil

Kiturile de teste pentru coronavirus folosite în Tanzania dau rezultate eronate, a afirmat duminică preşedintele John Magufuli, el precizând că au avut rezultat pozitiv eşantioane de la o capră şi de la un fruct pawpaw.

Bolile cel mai des întâlnite la pacienții cu Covid-19 care au murit. Organele cedează pe rând
Bolile cel mai des întâlnite la pacienții cu Covid-19 care au murit. Organele cedează pe rând

Zahărul, grăsimile şi lipsa de mişcare fac casă bună cu Covid-19. Datele din România arată ca o bună parte dintre decedați sufereau de diabet și obezitate.

Când vom ști cu siguranță că am depășit vârful epidemiei. Doar atunci vor fi ridicate restricțiile
Când vom ști cu siguranță că am depășit vârful epidemiei. Doar atunci vor fi ridicate restricțiile

România va depăși vârful bolii atunci când numărul cazurilor noi de Covid-19 vor avea un trend constant descendent timp de două săptămâni, a explicat secretarul de stat din Ministerul Sănătății Horațiu Moldovan.

Câini dresați pentru a detecta cazurile de COVID-19, chiar și la pacienții asimptomatici
Câini dresați pentru a detecta cazurile de COVID-19, chiar și la pacienții asimptomatici

Universitatea din Pennsylvania a lansat un program de antrenare a câinilor, pentru a afla dacă pot detecta cazurile de COVID-19, la fel cum pot mirosi drogurile.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.