Parlamentul European a acceptat cererea Ucrainei de aderare la Uniunea Europeană

Volodimir Zelenski
Agerpres

Presa din Ucraina a transmis că Parlamentul European a acceptat cererea Ucrainei de aderare la Uniunea Europeană.

Potrivit Nexta, a început o procedură specială de admitere.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a adresat, marţi, plenului Parlamentului European reunit în sesiune specială, prin intermediul unei videoconferinţe, fiind îmbrăcat în haine militare. „Nu ştiu cum să vă salut, dacă e seară sau dimineaţă, fiindcă pentru unii dintre noi azi poate fi ultima zi”, a afirmat liderul ucrainean.

Preşedintele Ucrainei a precizat că ceea ce se întâmplă în ţara lui este o tragedie şi ei luptă pentru pământul lor, libertatea şi viaţa lor. „Nimeni nu ne va dezbina, pentru că suntem ucraineni”, a adăugat el.

Astăzi dăm valoare vieţii, să fim egali. Ucrainenii sunt absolut incredibili”, a continuat şefului statului.

Citește și
ucraina
Război în Ucraina. Turnul TV din Kiev a fost lovit de rachete rusești. Bombardamente în Harkov
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Suntem o Europă unită, dar plătim un preţ mare pentru asta”, a menţionat el.

Preşedintele ucrainean a precizat că Rusia a vizat copiii ucraineni. Atacurile de marţi s-au soldat cu moartea a 16 copii.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat luni că a semnat o cerere oficială de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană.

Potrivit Reuters, Zelenski a cerut Uniunii Europene să permită Ucrainei să obțină imediat aderarea sub o procedură specială, deoarece se apără de invazia forțelor ruse.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Bernie Ecclestone, îl apără pe Putin: ”E un om direct şi onorabil. Poate Rusia a făcut ceea ce trebuie”
Bernie Ecclestone, îl apără pe Putin: ”E un om direct şi onorabil. Poate Rusia a făcut ceea ce trebuie”

Controversatul fost proprietar şi administrator al drepturilor comerciale ale Formulei 1, Bernie Ecclestone, nu s-a sfiit să-l laude pe Vladimir Putin, chiar la o zi după ce Rusia a invadat Ucraina, informează mundodeportivo.es.

 

Război în Ucraina. Turnul TV din Kiev a fost lovit de rachete rusești. Bombardamente în Harkov
Război în Ucraina. Turnul TV din Kiev a fost lovit de rachete rusești. Bombardamente în Harkov

Este a șasea zi de război in Ucraina, iar violențele sunt departe de a se opri. Au loc în continuare explozii puternice în capitala Kiev, iar orașul Harkov - al doilea ca marime din Ucraina - a fost bombardat de artileria rusă.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.