O româncă, sechestrată timp de 9 luni de un albanez în Italia. La ce orori era supusă

carabinieri
Corriere della Sera

O româncă stabilită în Italia a fost ținută sechestrată timp de nouă luni de un albanez, care o obliga să se prostitueze și să se drogheze.

Potrivit Verona Sera, femaia a fost salvată zilele trecute de polițiști din mâinile unui albanez care a sechestrat-o pentru a obliga-o să se prostitueze.

Mai mult decât atât, suspectul ar fi ținut-o sub sechestru timp de nouă luni într-un apartament din Verona.

Victima a reușit să apeleze autoritățile, cerându-le să intervină în apartamentul unde era ținută.

Oficialii au ajuns la scurt timp, iar odată intrați în clădire, ei au văzut o femeie pe scări, care era ținută de braț de un bărbat și acesta părea că încearcă să o tragă înapoi în locuință.

Citește și
gaina
O româncă din Italia a fost ucisă de fostul angajator, pentru că a furat o găină de la el
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cetățeanul albanez a fost reținut, iar în urma unor cercetări, s-a descoperit că avea mai multe antecedente penale pentru trafic și posesie de droguri, dar și pentru violență și abuzuri fizice.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
O româncă însărcinată din Italia, bătută și torturată de iubitul ei. Ororile la care era supusă
O româncă însărcinată din Italia, bătută și torturată de iubitul ei. Ororile la care era supusă

O româncă de 23 de ani stabilită în Italia a fost torturată de partenerul ei și forțată să se prostitueze în timp ce era însărcinată.

O româncă din Italia a fost ucisă de fostul angajator, pentru că a furat o găină de la el
O româncă din Italia a fost ucisă de fostul angajator, pentru că a furat o găină de la el

Anchetatorii italieni au dezvăluit noi detalii despre cazul româncei de 52 de ani găsită moartă în luna octombrie în apele unui râu din Italia, potrivit Latina Quotidiano.

Ce avea asupra sa românca acuzată că a comis “Jaful Secolului” în momentul în care a fost reținută
Ce avea asupra sa românca acuzată că a comis “Jaful Secolului” în momentul în care a fost reținută

Românca reținută în legătură cu jaful de bijuterii în valoare de 50 de milioane de lire sterline din locuința Tamarei Ecclestone purta o pereche de cercei cu diamant în valoare de 300.000 de lire în momentul în care a fost prinsă, relatează Daily Mail.

Prostituată româncă, ucisă și desfigurată în Elveția. Cine ar fi fost de fapt criminalul
Prostituată româncă, ucisă și desfigurată în Elveția. Cine ar fi fost de fapt criminalul

O prostituată româncă în vârstă de 18 ani a fost ucisă cu brutalitate și desfigurată de un bărbat în Elveția, care neagă cu vehemență fapta.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.