Nou bilanț al victimelor din India. Cel puțin 143 de morți după prăbușirea unui pod redeschis de curând | VIDEO

×
Codul embed a fost copiat

Cel puţin 143 de persoane şi-au pierdut viaţa după ce un pod pietonal din epoca colonială s-a prăbuşit duminică seara în statul Gujarat din vestul Indiei.

Conform informaţiilor furnizate de poliţia locală, 500 de persoane, inclusiv femei şi copii, participau la o sărbătoare religioasă pe şi în jurul podului în momentul în care cablurile care îl susţineau au cedat la scurt timp după lăsarea întunericului.

"Până acum am recuperat 132 de cadavre. Este probabil ca bilanţul să continue să crească pe măsură ce operaţiunile de căutare continuă", a declarat P. Dekavadiya, şeful poliţiei din Morbi, oraşul în care s-a produs accidentul.

El a adăugat că peste 130 de persoane au fost salvate.

Podul peste râul Machchhu din Morbi, oraş situat la aproximativ 200 de kilometri vest de Ahmedabad, principalul oraş din Gujarat, datează din epoca colonială britanică. Podul a fost redeschis în urmă cu doar patru zile, după ce fusese închis timp de aproximativ şapte luni pentru lucrări de reparaţie.

Citește și
vladimir putin
Ținut la respect de marile puteri, Vladimir Putin declară că "nu mai este nevoie de atacuri masive în Ucraina”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Oamenii au căzut unii peste alţii când s-a rupt podul. Se adunaseră pentru ritualuri organizate cu prilejul festivalului Diwali. Sunt mulţi copii şi femei printre victime", a spus un martor neidentificat citat de presa locală.

Podul suspendat, cu o lungime de 233 de metri, a fost construit în 1880 cu materiale aduse din Anglia, potrivit presei locale.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Indienii aprind milioane de lumânări cu ocazia Diwali, cea mai importantă sărbătoare hindusă
Indienii aprind milioane de lumânări cu ocazia Diwali, cea mai importantă sărbătoare hindusă

E sărbătoare mare în India, cu ocazia Festivalului Luminii, Diwali.  

Ținut la respect de marile puteri, Vladimir Putin declară că
Ținut la respect de marile puteri, Vladimir Putin declară că "nu mai este nevoie de atacuri masive în Ucraina”

Ținut la respect de China, India și Turcia și admonestat public de liderul tadjic, Vladimir Putin declară că "nu și-a stabilit ca obiectiv distrugerea Ucrainei, așa că, deocamdată, nu mai este nevoie de atacuri masive".

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.