Noi bombardamente israeliene asupra poziţiilor Hamas în Fâşia Gaza, ca represalii la baloanele incendiare

Bombardament în Gaza

Aviaţia israeliană a efectuat, joi dimineaţă, noi bombardamente asupra poziţiilor Hamas în Fâşia Gaza, ca represalii la lansarea de baloane incendiare din enclava palestiniană spre Israel.

Scenariul ridică temeri cu privire la o nouă escaladare militară, relatează France Presse.

În ultima săptămână, armata israeliană a revendicat o serie de lovituri aeriene nocturne împotriva poziţiilor Hamas, gruparea islamistă armată la putere în Fâşia Gaza, ca răspuns la lansarea de baloane dintre care unele au provocat incendii pe terenuri agricole în sudul Israelului dar nu au făcut victime.

Ca răspuns la lansarea de proiectile, Israelul a închis de asemenea începând de marţi punctul de trecere de la Kerem Shalom pe unde intră mărfurile în Gaza, o fâşie de pământ cu două milioane de locuitori dintre care mai mult de jumătate trăiesc sub pragul sărăciei potrivit Băncii Mondiale.

Miercuri seară, Israelul, care menţine o blocadă asupra Gazei de mai bine de un deceniu, a anunţat reducerea "imediată" a zonei de pescuit din Marea Mediterană pentru locuitorii Gazei, de la cincisprezece la opt mile marine, înainte de a anunţa noi lovituri joi dimineaţă devreme.

Citește și
Ripostă militară israeliană în Fâşia Gaza după tiruri cu rachete efectuate de Hamas
Israelul a atacat cu rachete Fâșia Gaza, după ce palestinienii au lansat 2 proiectile
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Avioanele de luptă şi tancurile au lovit o serie de ţinte militare ale Hamas în Fâşia Gaza", a declarat armata israeliană într-un scurt comunicat.

"Printre ţintele lovite se numără un sit militar folosit pentru forţele navale ale Hamas, infrastructură subterană şi posturi de observaţie", a adăugat armata, care a declarat că a acţionat ca "răspuns" la continuarea lansării baloanelor incendiare.

În Fâşia Gaza, o sursă de securitate palestiniană a confirmat loviturile israeliene care au "avariat" mai multe "situri" ale Hamas şi "reşedinţe", dar "fără a face răniţi".

Hamas şi Israelul au purtat trei războaie (2008, 2012, 2014) după ce mişcarea islamistă a luat controlul asupra Fâşiei Gaza în 2007.

În ciuda unui armistiţiu anul trecut, favorizat de ONU, Egipt şi Qatar, cele două părţi se confruntă sporadic cu tiruri de rachete, obuze de mortieră sau baloane incendiare lansate din Gaza, precum şi lovituri de represalii ale armatei israeliene.

Potrivit analiştilor, tirurile din Gaza au ca scop adesea să facă presiune asupra Israelului pentru a da undă verde intrării ajutorului financiar din Qatar în enclavă, aşa cum prevede acordul de armistiţiu.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Baloane incendiare, lansate de militanţi palestinieni din Gaza spre Israel
Baloane incendiare, lansate de militanţi palestinieni din Gaza spre Israel

Palestinieni mascaţi au lansat duminică noapte baloane incendiare din Fâşia Gaza spre Israel, dând foc terenurilor agricole, au declarat martori oculari, informează luni dpa.

Israelul a atacat cu rachete Fâșia Gaza, după ce palestinienii au lansat 2 proiectile
Israelul a atacat cu rachete Fâșia Gaza, după ce palestinienii au lansat 2 proiectile

Aviaţia israeliană a efectuat atacuri aeriene în noaptea de vineri spre sâmbătă împotriva unor poziții Hamas din Fâşia Gaza, după ce palestinienii au tras în Israel cu 2 proiectile.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.