Momentul în care un bloc de 8 etaje se prăbușește în Istanbul. Bilanțul victimelor

×
Codul embed a fost copiat

Cel puţin o persoană şi-a pierdut viaţa şi alte 15 s-ar afla sub dărâmături după prăbuşirea unui bloc de locuinţe cu opt etaje în cartierul Kartal din Istanbul.

Nu se cunoaşte deocamdată cauza prăbuşirii clădirii din cartierul situat în partea asiatică a oraşului Istanbul. Autorităţile au demarat o anchetă în acest caz, relatează Agerpres

Guvernatorul Istanbulului Ali Yerlikaya a declarat presei la locul tragediei că 43 de persoane erau înregistrate în 14 apartamente la adresa respectivă, că cele trei etaje superioare ale clădirii au fost construite ilegal şi la parterul clădirii se afla un atelier textil care funcţiona fără autorizaţie.

La rândul său, administratorul cartierului, Zeki Dag, a declarat la CNN Turk că 15 locatari ai blocului s-ar afla sub dărâmături. El a precizat că atelierul era gol în momentul prăbuşirii clădirii.

Canalul turc de televiziune NTV a anunţat anterior că cel puţin o persoană a murit şi alte patru se află sub dărâmături.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Şeful Autorităţii turce pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă şi dezastre (AFAD) a declarat că operaţiunile de căutare şi salvare sunt în curs de desfăşurare, precizând că dacă va fi necesar va fi adus personal din provinciile vecine.

Agenţia de presă Anadolu, care citează Municipalitatea din Istanbul, a relatat că o echipă de 86 de salvatori şi 26 de maşini de pompieri se află la locul tragediei.

Preşedintele ţării, Recep Tayyip Erdohgan, l-a trimis la faţa locul pe ministrul mediului, precizează Anadolu.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.