Momentul în care o femeie trece prin flăcări pentru a salva un urs koala rănit. VIDEO

Koala
9News

O femeie din Australia și-a riscat viața pentru a salva un urs koala dintr-un incendiu de vegetație, iar fapta sa eroică a fost filmată, relatează BBC.

Din imagini se vede cum ursulețul rănit și speriat se agățase de un copac, pentru a scăpa de flăcările care au cuprins totul în jurul său. 

Acesta a reușit să scape cu viață doar pentru că o femeie a dat dovadă de eroism și a trecut prin flăcări pentru a-l salva. 

Apoi, femeia i-a spălat rănile și l-a învelit într-o camașă pentru a-l transporta la un spital pentru animale.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Hectare întregi de vegetaţie continuă să ardă în sud-estul Australiei. Iar flăcările au curmat până acum viaţa a patru persoane şi au mistuit peste 300 de case.

Focul a distrus şi o mare parte din habitatul ursuleţilor koala, un adevărat simbol al australienilor. Din păcate, multe dintre aceste animale au murit în incendii.

Așa că echipe de voluntari fac acum tot ce le stă în putinţă să le salveze pe cele care au scăpat tefere.

O pagină de donații a fost creată pentru a ajuta spitalul veterinar Port Macquarie să salveze animalele rănite în incendiile devastatoare din Australia. Până acum s-au strâns peste 800.000 de dolari.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.