Momentul în care 2 polițiste sunt cuprinse de flăcări, în urma unui atac în Chile

×
Codul embed a fost copiat

Imagini dramatice în timpul protestelor din Chile. Două polițiste au fost cuprinse de flăcări, după ce au fost lovite de un dispozitiv explozibil cu petrol aruncat de manifestanți.

Cele două femei sunt surprinse schimonosindu-se de durere, în timp ce colegii lor încearcă să le salveze, scrie The Sun

Mişcarea de contestare a intrat luni în cea de-a treia săptămână, în pofida anunţării a numeroase măsuri sociale. Ea a început ca un protest împotriva scumpirii călătoriilor cu metroul şi s-a extins rapid la o serie de alte revendicări.

"Problemele s-au acumulat în aceşti ultimi 30 de ani. Sunt responsabil de o parte dintre ele şi îmi asum responsabilitatea, însă nu sunt singurul responsabil", a subliniat Pinera.

Evocând "numeroase plângeri pentru folosirea excesivă a forţei", şeful statului chilian a dat asigurări că, dacă aceasta s-a întâmplat, el va garanta declanşarea unei anchete şi a urmăririlor în justiţie. "Nu va exista impunitate", a declarat el.

Citește și
Proteste Chile - 4
Un MILION de oameni au ieşit în stradă în Chile. Scumpirea care a declanşat protestele
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Militanţi, printre care laureata Premiului Nobel pentru Pace, Rigoberta Menchu, i-au cerut lui Pinera să pună capăt încălcărilor "sistematice şi grave" ale drepturilor omului în timpul reprimării manifestanţilor.

Preşedintele chilian a justificat instaurarea stării de urgenţă, subliniind că el a folosit "instrumente democratice şi constituţionale (...) pentru a restabili ordinea publică şi a-i apăra pe cetăţeni".

În prima săptămână a conflictului, armata chiliană a patrulat alături de poliţie pe străzile din Santiago.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Apelul disperat al Gretei Thunberg:
Apelul disperat al Gretei Thunberg: "Am parcurs jumătate de lume în direcţia greşită"

Activista Greta Thunberg, aflată în prezent la Los Angeles, a cerut vineri ajutor să ajungă la Madrid cu o ambarcaţiune care să traverseze Atlanticul, după ce summitul asupra schimbărilor climatice a fost mutat din Chile în Spania, relatează AFP şi DPA.

Un MILION de oameni au ieşit în stradă în Chile. Scumpirea care a declanşat protestele
Un MILION de oameni au ieşit în stradă în Chile. Scumpirea care a declanşat protestele

Peste un milion de persoane au protestat paşnic, vineri, pe străzile capitalei Santiago de Chile, pentru reforme sociale și demisia președintelui.

Noi proteste violente în Chile. Sportivii români sunt în continuare în Capitală
Noi proteste violente în Chile. Sportivii români sunt în continuare în Capitală

După o zi de relativă acalmie, situaţia s-a înfierbântat din nou miercuri aseară, în centrul capitalei Santiago de Chile.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.