Mii de britanici și-au luat rămas bun de la regina Elisabeta. Trupul neînsuflețit al suveranei va fi adus la Londra

×
Codul embed a fost copiat

Mii de scoțieni au stat la coadă toată noaptea pentru a-și lua rămas bun de la regină. Procesiunea de la catedrala din Edinburgh continuă.    

Luni seară, lângă sicriu au vegheat îndurerați cei patru copii ai reginei Elisabeta a II-a. Trupul neînsuflețit al fostei suverane va fi dus, marți, la Londra.

Au fost momente emoționante seara trecută în catedrala Saint Giles din Edinburgh. Regele Charles al II-lea şi fraţii săi, prinţesa Anne, prinţul Andrew şi prinţul Edward, au fost prezenţi la priveghiul mamei lor, regina Elisabeta a II-a.

Cei patru au stat de-o parte și de alta a sicriului, timp de 10 minute. Apoi, familia regală a părăsit cea mai mare catedrală din Edinburgh în aplauzele mulțimii.

Mii de oameni și-au luat rămas bun de la regina lor

În capitala Scoției, mii de oameni s-au perindat toată noaptea prin fața catafalcului ca să-și ia rămas bun.

Citește și
boris johnson, regina elisabeta
Boris Johnson a povestit cum era Regina Elisabeta la ultima lor întâlnire, înainte de demisia fostului premier britanic
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Sicriul reginei a fost acoperit cu drapelul regal al Scoției, iar pe el s-a depus coroana Scoţiei, dar şi o coroană de flori din iarbă albă uscată de la Balmoral.

Scoțian: „E foarte trist. Suntem conștienți de ce se întâmplă, dar când vezi sicriul acolo, te cutremură. E dureros".

Scoțian: „E de-a dreptul emoționant. Am stat trei-patru ore la coadă ca să ajung aici”.

Scoțian: „Coroana reginei este așezată pe sicriu. Este absolut minunat și îți unge sufletul".

Cel mai important lăcăș de cult din Edinburgh a fost deschis publicului imediat după slujba religioasă în memoria fostei suverane.

Prinţesa Anne va însoţi sicriul mamei sale în avionul Royal Air Force, cu destinația Londra.

Va fi dus la Palatul Buckingham, unde va fi întâmpinat de Regele Charles al III-lea și de Camilla, regina consoartă.

Regele și regina consoartă, vizită în Irlanda de Nord

Miercuri, regele va vizita Irlanda de Nord, împreună cu soția sa, apoi va reveni în capitala Marii Britanii.

Și luni noul rege al Regatului Unit a avut un program încărcat. A fost la Parlamentul Scoției.

Regele Charles al III-lea: „Ştiu că Parlamentul scoțian și poporul scoțian împărtășesc cu mine o durere profundă după moartea iubitei mele mame. În toți anii de domnie, regina, la fel ca atâtea generații din familia noastră înaintea ei, a găsit pe dealurile acestui ținut și în inimile oamenilor săi un refugiu și un cămin".

Tot la Edinburgh, regele a luat parte la o ceremonie simbolică în cursul căreia i-au fost înmânate cheile orașului.

Charles al III-lea a avut o audieță cu șefa guvernului britanic și s-a adresat parlamentului de la Londra pentru prima dată de când a devenit rege.

Regele Charles al III-lea: „Parlamentul este instrumentul viu și de respirație al democrației noastre. Iar legăturile tangibile cu parlamentul ale mult iubitei mele mame răposate le vedem peste tot aici".

Trupul neînsuflețit al reginei, adus la Westminster Hall

Tot la Westminster Hall vor fi aduse, miercuri, rămășițele pământești ale reginei, după ce vor fi purtate de la Buckingham, într-o procesiune de trăsuri organizată de Artileria Regală.

Atunci, arhiepiscopul de Canterbury va oficia o slujbă la care va fi prezentă întreaga familie regală.

Timp de patru zile, britanicii vor putea să se reculeagă în faţa catafalcului depus la Westminster Hall.

Funeraliile de stat ale reginei vor avea loc luni, 19 septembrie, la Westminster Abbey, catedrala în care sunt încoronaţi regii şi reginele Marii Britanii şi unde însăşi Elisabeta a II-a s-a căsătorit cu prinţul Philip.

Articolul face parte din:

Sicriul Reginei Elisabeta a ajuns la Palatul Buckingham. Cortegiul funerar a fost întâmpinat de Familia Regală

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Regele Charles al III-lea şi Camilla, regina consoartă, vizitează Irlanda de Nord
Regele Charles al III-lea şi Camilla, regina consoartă, vizitează Irlanda de Nord

Regele Charles al III-lea va efectua, marţi, prima sa vizită în Irlanda de Nord în calitate de monarh, în cadrul unui turneu în Marea Britanie.  

Boris Johnson a povestit cum era Regina Elisabeta la ultima lor întâlnire, înainte de demisia fostului premier britanic
Boris Johnson a povestit cum era Regina Elisabeta la ultima lor întâlnire, înainte de demisia fostului premier britanic

Boris Johnson a declarat că Regina Elizabeth a II-a a fost ”radioasă şi concentrată” la ultima lor întâlnire înainte de demisia sa din funcţia de prim-ministru al Marii Britanii.

Cadoul pe care îl primește Camilla după moartea Reginei. Valorează milioane de lire sterline
Cadoul pe care îl primește Camilla după moartea Reginei. Valorează milioane de lire sterline

Majestatea Sa, care a murit la vârsta de 96 de ani joia trecută, a fost cel mai mare fan și cel mai înflăcărat susținător al curselor de cai. Minunatele animale pe care le avea în posesie vor ajunge în grija Camillei, actuala regină consort.

Regina Elisabeta a II-a a redactat o scrisoare care poate fi deschisă abia în 2085
Regina Elisabeta a II-a a redactat o scrisoare care poate fi deschisă abia în 2085

Regina Elisabeta a II-a a redactat o scrisoare al cărei conținut este total necunocut și care nu poate fi deschisă până în 2085.

Prinţul Harry, omagiu emoționant pentru bunica sa, regina Elisabeta a II-a: Deja ne este foarte dor de tine
Prinţul Harry, omagiu emoționant pentru bunica sa, regina Elisabeta a II-a: Deja ne este foarte dor de tine

Prinţul Harry al Marii Britanii i-a adus luni un omagiu extrem de personal bunicii sale, regretata regină Elisabeta a II-a.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.