Liderii lumii cer eliberarea protestatarilor reținuți în Rusia. "Suntem profund îngrijoraţi"

Navalnîi
Getty

Miniştrii de Externe din G7 au cerut, marţi, Rusiei să îi elibereze pe protestatarii reţinuţi sâmbătă, după arestarea lui politicianului de opoziţie Alexei Navalnîi.

”Suntem profund îngrijoraţi de reţinerea a mii de protestatari paşnici şi a unor jurnalişti şi cerem Rusiei să îşi respecte obligaţiile naţionale şi internaţionale şi să îi elibereze pe cei reţinuţi arbitrar, pentru exercitarea dreptului lor de a se aduna paşnic”, au afirmat miniştrii de Externe din G7, potrivit News.ro

În schimb, Nikolai Patruşev, secretar în Consiliul rus de Securitate, aliat al preşedintelui rus Vladimir Putin, a declarat marţi că Alexei Navalnîi, critic vehement al Kremlinului, este folosit de Vest în încercarea de a destabiliza Rusia.

Oficialul rus a subliniat că Navalnîi trebuie tras la răspundere pentru repetate încălcări ale legii.

Navalnîi a fost reţinut, săptămâna trecută, pentru 30 de zile, după ce s-a întors din Germania, unde a fost tratat în urma otrăvirii, anul trecut, cu un agent neurotoxic.

Citește și
Reacții internaționale, după ce Aleksei Navalnîi a fost arestat la întoarcerea în Rusia
Miniştrii de externe din UE examinează posibilul răspuns faţă de Rusia, în cazul Navalnîi
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

El ar putea fi închis mai mulţi ani pentru încălcarea termenilor de eliberare condiţionată şi pentru alte acuzaţii care îi sunt aduse şi despre care el spune că sunt fabricate.

Grupul celor Șapte (G7) reprezintă un forum internațional al guvernelor statelor: Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord și Statele Unite ale Americii.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Vladimir Putin afirmă că palatul prezentat în ancheta lui Navalnîi nu îi aparţine
Vladimir Putin afirmă că palatul prezentat în ancheta lui Navalnîi nu îi aparţine

Preşedintele rus a dezminţit personal luni că este proprietarul reşedinţei somptuoase de pe Malul Mării Negre prezentate într-o anchetă a opozantului încarcerat Aleksei Navalnîi, relatează AFP şi Reuters.

Miniştrii de externe din UE examinează posibilul răspuns faţă de Rusia, în cazul Navalnîi
Miniştrii de externe din UE examinează posibilul răspuns faţă de Rusia, în cazul Navalnîi

Miniştrii de externe din statele membre ale UE analizează luni, la Bruxelles, răspunsul pe care blocul comunitar îl va da după plasarea în detenţie a opozantului rus Aleksei Navalnîi.

Tensiuni la cote înalte între SUA și Rusia. Ce au făcut diplomații americani în ziua protestelor
Tensiuni la cote înalte între SUA și Rusia. Ce au făcut diplomații americani în ziua protestelor

Ambasada SUA la Moscova va trebui să dea explicaţii pentru publicarea pe site-ul său de internet a "itinerariilor" manifestaţiilor opozanţilor de sâmbătă, a anunţat Ministerul rus al Afacerilor Externe, care îi va convoca pe diplomaţii americani.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.