Inundații catastrofale în Afganistan. Cel puțin 38 de oameni au murit din cauza viiturilor

inundații
Getty

Cel puţin 38 de persoane, inclusiv femei şi copii, şi-au pierdut viaţa în urma ploilor torenţiale şi inundaţiilor care au afectat provincia Parwan, din nordul Afganistanului.

Aproape alte 80 de persoane au fost rănite în inundaţiile produse în capitala provinciei, Charikar City, a declarat pentru DPA Wahida Shahkar, purtător de cuvânt al guvernatorului din Parwan, potrivit Agerpres.

Autorităţile locale au confirmat că, până în prezent, cel puţin 300 de case au fost distruse pe teritoriul provinciei, a spus Shahkar.

Guvernul local nu reuşeşte să ţină situaţia sub control şi nici să acorde ajutor familiilor afectate, iar guvernul central ar trebui să intervină rapid, a insistat Shahkar.

Parwan este una dintre provinciile cele mai afectate de inundaţii de pe teritoriul ţării, ploile torenţiale fiind un fenomen frecvent în fiecare an.

Citește și
harta ANM
Alertă emisă de ANM pentru mai multe județe. Cod roșu de furtună și cod galben de inundații
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mii de persoane îşi pierd vieţile şi proprietăţile din cauza inundaţiilor care au loc anual pe teritoriul Afganistanului.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Inundaţiile au făcut prăpăd în nordul Turciei. Cel puţin șapte oameni au murit
Inundaţiile au făcut prăpăd în nordul Turciei. Cel puţin șapte oameni au murit

Inundaţiile au făcut prăpăd în nordul Turciei.

Alertă emisă de ANM pentru mai multe județe. Cod roșu de furtună și cod galben de inundații
Alertă emisă de ANM pentru mai multe județe. Cod roșu de furtună și cod galben de inundații

ANM a emis o atenționare de cod roșu de averse în județul Neamț, Iași și Vaslui, însoțite de grindină, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului cu aspect de vijelie.

Descoperire uluitoare. Planeta Marte ar fi fost lovită de inundații masive cu miliarde de ani în urmă
Descoperire uluitoare. Planeta Marte ar fi fost lovită de inundații masive cu miliarde de ani în urmă

Experții susțin că planeta Marte ar fi avut furtuni pe suprafață, care au dus la crearea de lacuri și râuri, uneori fiind suficiente pentru a provoca inundații.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.