Încăierare la intrarea în Parlamentul Serbiei. Cinci persoane au fost arestate

×
Codul embed a fost copiat

Poliţia sârbă a arestat 5 persoane după o încăierare izbucnită în timpul unui protest. Totul s-a intamplat la intrarea în sediul Parlamentului de la Belgrad.

Aproximativ 50 de manifestanţi chemaţi de un parlamentar de extremă dreapta au blocat intrarea în Parlament în semn de protest faţă de preşedintele Aleksandar Vucic.

Ministrul sănătăţii a fost de asemenea prins în încăierare. După aproape două luni, Serbia a ridicat starea de urgenţă si interdicțiile de circulație impuse din cauza pandemiei de COVID-19.

Imediat au izbcunit si tensiunile politice, în contextul reprogramării alegerilor parlamentare.

Opoziţia politică sârbă protestează de peste un an împotriva monopolului pe care președintele Vucic l-ar avea asupra presei, iar unii parlamentari boicotează activitatea legislativului.

Citește și
Frontiera
Se închid șapte puncte de trecere a frontierei între România și Serbia. Care sunt acestea
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Serbia anunţă relaxarea treptată a restricţiilor începând de marţi
Serbia anunţă relaxarea treptată a restricţiilor începând de marţi

Preşedintele Serbiei Aleksandar Vucic a anunţat sâmbătă că se va începe relaxarea treptată a restricţiilor impuse ca urmare a epidemii COVID-19 după acest sfârşit de săptămână în care este sărbătorit Paştele ortodox.

Se închid șapte puncte de trecere a frontierei între România și Serbia. Care sunt acestea
Se închid șapte puncte de trecere a frontierei între România și Serbia. Care sunt acestea

Autorităţile sunt pregătite să închidă şapte puncte de trecere a frontierei între România şi Serbia, de comun acord cu ţara vecină, în contextul numărului mare de infecţii cu coronavirus în Europa. Măsura ar urma să intre în vigoare joi dimineaţă.

Președintele Serbiei, acuzații grave despre spionajul rusesc. „Au fost înmânați bani”
Președintele Serbiei, acuzații grave despre spionajul rusesc. „Au fost înmânați bani”

Preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, a confirmat joi că membri ai serviciilor ruse de informaţii au abordat din 2017 mai mulţi responsabili militari sârbi, unul dintre aceştia înmânând "de trei ori" bani surselor sale.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.