Germanii îşi fac din nou stocuri de hârtie igienică pe fondul creşterii cazurilor de COVID-19

Hartie igienica
Shutterstock

Vânzările de hârtie igienică şi dezinfectanţi sunt din nou în creştere în Germania, a anunţat joi Oficiul federal de Statistică, pe măsură ce prima economie a Europei se confruntă cu al doilea val al pandemiei de coronavirus, transmite Reuters.

"Cumpărături de tip hamster (-"Hamsterkauf"-) au început din nou", a informat Oficiul federal de statistică într-un mesaj publicat pe Twitter, utilizând expresia tipic germană pentru achiziţiile de panică sau acumularea de stocuri.

Destatis a precizat că, săptămâna trecută, vânzările de hârtie igienică au crescut cu 89,9% comparativ cu nivelul de dinaintea crizei, în timp ce dezinfectanţii au consemnat o creştere a vânzărilor de 72,5% iar la săpun au fost înregistrate creşteri de 62,3%, potrivit Agerpres.

Germania a reuşit mai bine decât alte mari state europene, precum Marea Britanie sau Franţa, să ţină sub control pandemia de COVID-19 însă în ultimele săptămâni numărul cazurilor de infecţie a crescut constant.

Joi, Germania a raportat, pentru prima dată, mai mult de 10.000 de noi cazuri de infecţie cu COVID-19 într-o singură zi.

Citește și
NATO
NATO va crea un centru spaţial în Germania. Anunțul lui Jens Stoltenberg
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Datele statistice publicate în primăvară au arătat că acumularea de produse de necesitate zilnică, înainte de aşteptata intrare în carantină, a făcut ca vânzările cu amănuntul în Germania să înregistreze o creştere peste aşteptări în luna februarie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Autoritățile germane vor avea acces la conversațiile criptate din Whatsapp și alte servicii de mesagerie
Autoritățile germane vor avea acces la conversațiile criptate din Whatsapp și alte servicii de mesagerie

Guvernul german va permite accesul agenţiilor de informaţii ale ţării la conţinutul conversaţiilor criptate din aplicaţii de mesagerie cum este WhatsApp, s-a convenit miercuri într-o reuniune a cabinetului de miniştri, transmite dpa.

NATO va crea un centru spaţial în Germania. Anunțul lui Jens Stoltenberg
NATO va crea un centru spaţial în Germania. Anunțul lui Jens Stoltenberg

Alianţa Nord-Atlantică va crea un nou centru spaţial în Germania pentru a contracara ameninţările din partea Chinei şi Rusiei, a anunţat miercuri secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, potrivit DPA.

Revolta virusologilor din Germania împotriva celor care susţin imunizarea în masă
Revolta virusologilor din Germania împotriva celor care susţin imunizarea în masă

Ciocnirea dintre virusologi cucerește scena mondială. Iar verdictul celor mai autorizați oameni de știință germani privind celebra declarație Great-Barrington este unul fără echivoc.

Aplicația care te avertizează dacă ai intrat în contact cu un infectat Covid-19. Când va avea și România una
Aplicația care te avertizează dacă ai intrat în contact cu un infectat Covid-19. Când va avea și România una

Răspândirea coronavirusului ar putea fi încetinită cu ajutorul aplicațiilor instalate pe telefoanele mobile.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.