Germania va recunoaște oficial un genocid în care a masacrat peste 75.000 de oameni

genocid
iStock

Germania va face pentru prima oară o declaraţie, pe care o va adopta în parlament ca parte a unui acord cu Namibia, în care va face referire la atrocităţile comise în această ţară pe vremea când era colonie a Germaniei în Africa.

Este ceea ce a declarat grupului de presă Madsack negociatorul german Ruprecht Polenz, care a semnalat că este iminentă încheierea unui acord final, după cinci ani de negocieri între guvernele de la Berlin şi Windhoek, relatează Agerpres.

„Am ajuns la un consens privind multe puncte'', a spus oficialul german, amintind că pachetul de măsuri convenite mai trebuie să treacă şi de votul parlamentelor din cele două capitale.

Însă contrar exigenţelor reprezentanţilor popoarelor Herero şi Nama, principalele victime ale masacrelor comise în urmă cu mai mult de un secol, proiectul de acord nu prevede plata unor despăgubiri individuale.

„Vom oferi sume substanţiale pentru a face justiţie faţă de responsabilitatea noastră istorică, dar respingem plata unor reparaţii individuale pentru generaţia strănepoţilor'', a indicat Ruprecht Polenz.

Citește și
droguri
Metoda inedită folosită de traficanți pentru a transporta drogurile. Anunțul polițiștilor
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Planul avut în vedere de Germania prevede investiţii în zonele locuite în principal de popoarele Herero şi Nama, care nu şi-au revenit niciodată de pe urma masacrelor şi expulzării din ţinuturile lor şi suferă şi astăzi din cauza discriminării.

Conform spuselor lui Polenz, asistenţa germană va fi direcţionată către reforma agrară - în anul 2018 circa 70% din terenurile exploatabile comercial erau încă în mâinile descendenţilor coloniştilor -, îmbunătăţirea sistemului de sănătate şi a celui educaţional şi infrastructura de furnizare a energiei electrice.

Pachetul de măsuri cuprinde şi crearea unei fundaţii care să contribuie la „conştientizarea în rândul germanilor a paginilor obscure din istoria colonială, o istorie colonială despre care astăzi mulţi cred că nu există'', după cum remarcă negociatorul Berlinului.

O anumită parte a spectrului politic german, în special formaţiunea de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), s-a pronunţat repetat împotriva abordării chestiunii trecutului colonial german, criticând „cultivarea unui complex german de vinovăţie''.

Potrivit istoricilor, între anii 1904 şi 1908 trupele germane au masacrat circa 65.000 de membri ai comunităţii Herero şi circa 10.000 din comunitatea Nama, după ce aceştia s-au răzvrătit împotriva puterii coloniale.

Un plan de exterminare sistematică a bărbaţilor, femeilor şi copiilor, ucişi, abandonaţi în deşert sau închişi în lagăre de concentrare, a prefigurat alte acţiuni de curăţare etnică din secolul XX.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Impresia unui tânăr neamț care a ajuns să lucreze în România. Dezavantaje față de Germania
Impresia unui tânăr neamț care a ajuns să lucreze în România. Dezavantaje față de Germania

Impresia unui tânăr neamț care a ajuns să lucreze în România. Dezavantaje față de Germania

Metoda inedită folosită de traficanți pentru a transporta drogurile. Anunțul polițiștilor
Metoda inedită folosită de traficanți pentru a transporta drogurile. Anunțul polițiștilor

Traficanţii de droguri din Republica Cehă au descoperit un mod de a-şi ascunde marfa în extinctoare pe deplin funcţionale pentru a o transporta dincolo de frontieră în Germania, a anunţat joi poliţia din Praga.

„Muzeul comorilor” din Germania, jefuit ca în filme. Cum s-a realizat spargerea
„Muzeul comorilor” din Germania, jefuit ca în filme. Cum s-a realizat spargerea

''Muzeul comorilor'', din oraşul german Dresda, a fost jefuit ca în filmele de acţiune.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.