Germania pune condiții Statelor Unite pentru a trimite tancuri de luptă Leopard în Ucraina. Solicitarea Berlinului

×
Codul embed a fost copiat

Berlinul va trimite în Ucraina tancuri Leopard fabricate în Germania dacă Statele Unite acceptă să-şi trimită propriile tancuri de luptă, a declarat o sursă guvernamentală germană pentru Reuters.

Cancelarul german Olaf Scholz a subliniat această condiţie de mai multe ori în ultimele zile în spatele uşilor închise, a declarat sursa Reuters, care a solicitat citarea sub rezerva anonimatului.

Aliaţii occidentali se vor întâlni vineri la baza aeriană americană Ramstein din Germania pentru a discuta despre armele pe care le vor oferi în continuare Ucrainei. Atenţia se concentrează în special asupra Germaniei, care are drept de veto asupra oricărei decizii de a trimite tancurile sale Leopard, aflate în dotarea armatelor aliate NATO din întreaga Europă şi considerate în general ca fiind cele mai potrivite pentru Ucraina.

Preşedintele polonez Andrzej Duda le-a spus miercuri participanţilor la forumul economic de la Davos că se teme că Rusia pregăteşte o nouă ofensivă în Ucraina în câteva luni şi că, prin urmare, este crucial să fie oferit sprijin suplimentar guvernului de la Kiev prin furnizarea de tancuri şi rachete moderne.

Polonia şi Finlanda au declarat deja că vor trimite tancuri Leopard în Ucraina, dacă Germania va aproba acest lucru.

Citește și
vladimir putin
Putin, sfidat oficial de propriii săi oameni. Imaginea răspândită de o ambasadă a Rusiei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Întâlnire între ministrul german al Apărării și șeful Pentagonului

Berlinul spune că această decizie este pe primul loc pe agenda lui Boris Pistorius, noul ministru german al Apărării. Pistorius îl va primi joi pe secretarul american al Apărării, Lloyd Austin.

Statele Unite au alocat până acum aproximativ 24 de miliarde de dolari pentru a ajuta Ucraina să se apere împotriva forţelor ruseşti.

Oficiali americani, care au vorbit sub rezerva anonimatului, au declarat că administraţia preşedintelui Joe Biden urmează să aprobe trimiterea de vehicule blindate Stryker pentru Ucraina, dar nu ar fi pregătită să trimită propriile tancuri de luptă, între care tancurile M1 Abrams, aşa cum cere Germania.

Săptămâna aceasta, Marea Britanie a crescut presiunea asupra Berlinului, devenind prima ţară occidentală care a anunţat că trimite tancuri occidentale de luptă în Ucraina. Londra a promis un escadron de tancuri Challenger. Totuşi, tancurile germane Leopard sunt considerate a fi cea mai bună alegere pentru a furniza Ucrainei o forţă consistentă de tancuri de luptă.

Wall Street Journal, care a citat oficiali germani de rang înalt, a relatat, la rândul său, miercuri că Berlinul pune condiţii pentru a aproba trimiterea de tancuri Leopard în Ucraina. Publicaţiile Sueddeutsche Zeitung şi Bild au avut, de asemenea, articole similare.

Reticenţele de a trimite tancuri de luptă în Ucraina sunt legate de temerile că Rusia se va folosi de acest pretext pentru a escalada conflictul.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
POLITICO: Cum a reușit Bulgaria, cea mai săracă țară din UE, să salveze, în secret, Ucraina
POLITICO: Cum a reușit Bulgaria, cea mai săracă țară din UE, să salveze, în secret, Ucraina

Sofia a furnizat Kievului combustibil și arme sovietice vitale în timpul războiului cu Rusia, dar a trebuit să păstreze livrările secrete din cauza politicienilor pro-Moscova din guvern.

Putin, sfidat oficial de propriii săi oameni. Imaginea răspândită de o ambasadă a Rusiei
Putin, sfidat oficial de propriii săi oameni. Imaginea răspândită de o ambasadă a Rusiei

Ambasada Rusiei în Suedia a distribuit o hartă a Europei în care Ucraina apare în granițele sale recunoscute internațional, ignorând astfel pozițiile oficiale ale lui Vladimir Putin, care vorbește despre teritoriile ocupate ca parte a Rusiei.

 

SUA au sprijnit Ucraina în lunile dinaintea invaziei „când am văzut că norii de furtună se adunau”, spune Anthony Blinken
SUA au sprijnit Ucraina în lunile dinaintea invaziei „când am văzut că norii de furtună se adunau”, spune Anthony Blinken

Statele Unite au oferit și vor oferi în continuare sprijin militar Ucrainei ca să facă față agresiunii Rusiei, a spus secretarul de stat american Anthoby Blinken.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.