Două case s-au prăbușit din senin în centrul unui oraș din Franța. Clădirile tocmai fuseseră evacuate ”din precauție”

Lille, Franta
AFP

Două imobile alăturate s-au prăbuşit sâmbătă dimineaţă pe o stradă comercială situată în plin centru al orașului Lille, din Franţa, fără a se înregistra victime.  

Cele două locuinţe tocmai fuseseră evacuate în cursul nopţii, din precauţie, datorită sesizării unui locatar, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Astfel, o clădire cu trei etaje la care se efectuau lucrări s-a prăbuşit, antrenând şi distrugerea unui imobil vecin, în jurul orei 09.15 pe strada Pierre-Mauroy, una foarte circulată în oraş.

Din fericire, incidentul s-a produs înainte de deschiderea magazinelor.

Citește și
Carlos Martens Bilongo
Scandal în Franța. Un deputat din partidul lui Marine Le Pen i-a strigat unui coleg de culoare „Întoarceţi-vă în Africa!”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Potrivit primarului din Lille, Martine Aubry, în jur de zece persoane au fost evacuate în cursul nopţii şi "teoretic" nu există victime.

"Un tânăr care se întorcea la trei dimineaţa şi-a dat seama că zidul imobilului este deformat" şi poarta deschisă, a precizat ea. Bărbatul a anunţat poliţia municipală şi pompierii, care au decis să evacueze o clădire, în timp ce cealaltă părea goală, estimând "că există un risc real".

Majoritatea locuitorilor au fost mutaţi la familie sau la prieteni, a precizat Martine Aubry, prezentă la faţa locului.

"Încă tremur, pentru că dacă în această noapte acest domn nu se întorcea la ora 03.00 dimineaţa şi nu ne-ar fi contactat, iar noi nu am fi avut aceste reacţii, ar fi existat morţi în această dimineaţă", a spus ea, salutând rapiditatea intervenţiei pompierilor şi poliţiştilor.

Clădirile învecinate au fost şi ele evacuate sâmbătă dimineaţă "din precauţie".

Pompierii au căutat sâmbătă potenţiale fisuri în zidurile magazinelor învecinate, precum şi eventuale scurgeri de gaz în urma prăbuşirii celor două imobile.

"S-a auzit un zgomot de câteva secunde, la început uşor. Ne-am gândit că a căzut schelăria", a povestit Ludovic Ficher, de 30 de ani, care lucrează într-un imobil vecin.

"Când ne-am dat seama că întreg imobilul este pe cale să se prăbuşească, am ieşit cu toţii în fugă. Mi-a fost frică pentru viaţa mea", a mai adăugat el.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Rusia a trimis în Franța un magnet gigant, care cântărește 200 de tone. La ce folosește dispozitivul
Rusia a trimis în Franța un magnet gigant, care cântărește 200 de tone. La ce folosește dispozitivul

În ciuda războiului din Ucraina, Rusia a trimis Franței, marți (1 noiembrie), unul dintre șase magneți giganți necesari programului de fuziune nucleară ITER.

Scandal în Franța. Un deputat din partidul lui Marine Le Pen i-a strigat unui coleg de culoare „Întoarceţi-vă în Africa!”
Scandal în Franța. Un deputat din partidul lui Marine Le Pen i-a strigat unui coleg de culoare „Întoarceţi-vă în Africa!”

Un deputat din partidul Adunarea Naţională (RN) a lui Marine Le Pen a provocat scandalul momentului în Franţa.

 

Proteste masive în Franța față de scumpirile în lanț. Guvernul Macron, contestat în stradă
Proteste masive în Franța față de scumpirile în lanț. Guvernul Macron, contestat în stradă

Mii de francezi au ieșit în stradă, în marile orașe, pentru o zi de "mobilizare și grevă". La Paris, au apărut și inevitabilele tensiuni dintre manifestanți și forțele de ordine.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.