Decizia Gibraltarului după ce SUA au cerut sechestrarea petrolierului iranian

gibraltar, petrolier, sua, iran,
AP

Petrolierul iranian aflat în centrul unei crize diplomatice şi reţinut de mai multe săptămâni în Gibraltar a ridicat ancora duminică seara după ce autorităţile locale au respins o nouă solicitare din partea SUA de a continua sechestrarea navei.

Potrivit site-ului care urmăreşte traficul maritim, Marine Traffic, petrolierul sechestrat pe 4 iulie în largul coastelor Gibraltarului a ridicat ancora şi s-a îndreptat spre sud. Autorităţile din Gibraltar nu au confirmat plecarea.

Redenumit Adrian Darya, petrolierul a trecut sub pavilion iranian, drapelul acestui stat fluturând duminică la pupă. Anterior, cargoul naviga sub pavilion panamez şi sub denumirea Grace 1.

Într-un comunicat dat publicităţii duminică, autorităţile locale din Gibraltar au informat despre respingerea solicitării Washingtonului de a continua reţinerea petrolierului, motivând că "în conformitate cu dreptul european, Gibraltar se află în imposibilitatea de a acorda asistenţa solicitată de Statele Unite", informează Agerpres.

Este a doua oară când teritoriul britanic respinge o solicitare de asistenţă venită din partea SUA în criza în care sunt implicate Washington, Teheran şi Londra.

Citește și
Statele Unite, Gibraltar, petrolier,
Statele Unite cer sechestrarea petrolierului iranian reținut de o lună în Gibraltar
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Sechestrarea a avut loc deoarece vasul a fost suspectat că transportă petrol spre Siria, încălcând astfel sancţiunile europene impuse regimului de la Damasc. Petrolierul a primit joi autorizarea de a părăsi Gibraltarul, după ce Teheranul a dat asigurări că încărcătura de 2.1 milioane de barili nu va fi livrată Siriei.

Sechestrarea navei Grace 1 a provocat o criză gravă între Londra şi Teheran, care a negat că Siria este destinaţia încărcăturii transportate de această navă. La 15 zile după acest incident, Iranul a reţinut în Strâmtoarea Ormuz petrolierul britanic Stena Impero.

Autorităţile iraniene au reţinut ulterior alte două petroliere, agravând tensiunea din regiune, unde mai multe vase au fost atacate sau avariate de mine şi unde o dronă americană a fost distrusă de regimul iranian, în contextul sporirii sancţiunilor aplicate Republicii islamice de SUA.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
SUA ameninţă echipajul petrolierului iranian Grace 1 cu interdicţia acordării vizei
SUA ameninţă echipajul petrolierului iranian Grace 1 cu interdicţia acordării vizei

Statele Unite au ameninţat joi cu interdicţia acordării de vize membrilor echipajului petrolierului iranian Grace 1, sechestrat în largul Gibraltarului la începutul lunii iulie de serviciile de poliţie şi vamă ale teritoriului britanic.

Statele Unite cer sechestrarea petrolierului iranian reținut de o lună în Gibraltar
Statele Unite cer sechestrarea petrolierului iranian reținut de o lună în Gibraltar

Statele Unite au cerut autorităţilor din Gibraltar în numele asistenţei juridice să pună sub sechestru petrolierul iranian reţinut de o lună, în timp ce teritoriul britanic se pregăteşte să îl lase să plece, a anunţat joi ministerul public din Gibraltar.

Primele imagini VIDEO cu petrolierul capturat de Iran. Pe navă flutură steagul iranian
Primele imagini VIDEO cu petrolierul capturat de Iran. Pe navă flutură steagul iranian

Televiziunea iraniană de stat a difuzat primele imagini video cu petrolierul britanic sechestrat, Stena Impero, pe care se află un steag iranian.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.