Continuă disputa privind livrarea gazelor ruseşti pentru Europa. Expert: ”Gazoductul poate livra, totul este un pretext”

×
Codul embed a fost copiat

Centrala nucleară de la Zaporojie, din estul Ucrainei, a "pierdut din nou conexiunea" la rețeaua electrică - a anunțat Agenția Internațională pentru Energie Atomică.

Iar forțele ruse au susținut sâmbătă că au reușit să respingă un atac al ucrainenilor, care ar fi încercat să ocupe centrala.

Ultima linie de legătură la reţeaua electrică, încă funcţională, a centralei Zaporojie "a fost avariată", a explicat Agenția Internațională pentru Energie Atomică, reamintind că nici celelalte trei linii nu mai sunt operaţionale.

Agenția a mai transmis că centrala continuă totuşi să funcţioneze "datorită unei linii de rezervă". Dar, potrivit autorităților de la Kiev, incidentul a survenit "după noi bombardamente ale rușilor, în zonă".

De cealaltă parte, rușii susțin că ucrainenii sunt cei care atacă regiunea și încearcă să ocupe centrala.

Citește și
Nord Stream 1
Comisia Europeană: Conducta Nord Stream a fost închisă sub pretexte false
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ministerul rus al apărării spune că o forţă navală ucraineană de peste 250 de militari a încercat să acosteze pe malul unui lac din apropiere.

Igor Konashenko, purtător de cuvânt al ministerului rus al apărării: "Forța navală a fost lovită de patru elicoptere Su-30 și două Ka-52 ale Forțelor Aerospațiale Ruse, în urma cărora 20 de bărci, printre care și bărci cu motor, au fost distruse".

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski dezminte acuzațiile și arată cum încă o dată rușii continuă să atace și să facă nenumărate victime printre civili, ucigând inclusiv copii.

Zelenski: "Trupele ruse au atacat din nou regiunea Nikolaev, Zaporojie, regiunile Dnipropetrovsk și Harkov. Din păcate, sunt victime aici, iar între ele, din păcate, sunt și copii. Artileria ucraineană face totul pentru a distruge potențialul de atac al ocupanților, astfel încât fiecare centru al rușilor și toate depozitele lor de muniții, toate rutele logistice din teritoriul ocupat să fie neutralizate."

Pe de altă parte, scena unui bizar ... "dialog" al președintelui Putin cu oamenii, în cursul vizitei sale la Kaliningrad de acum două zile, a fost difuzată de publicația rusă Meduza. Președintele rus a oprit coloana oficială pentru a le pune două întrebări, de la o distanță considerabilă, celor aflați pe marginea drumului.

Putin - Este totul în regulă?

Cetățeni: Da.

Putin: Guvernatorul nu vă supără?

Cetățeni: Nu.

Putin: În regulă. O zi bună!

Dialogul a durat zece secunde. "Și așa s-a încheiat comunicarea președintelui cu oamenii" - conchide Meduza.


Între timp, continuă disputa privind sistarea livrărilor de gaze ruseşti pentru Europa, prin gazoductul Nord Stream. Potrivit celor de la Gazprom, a fost depistată o scurgere de ulei de motor la turbina principală cu gaz de la stația de compresoare Portovaya, de lângă Sankt Petersburg. De acolo, pornește Gazoductul Nord Stream 1, care, ajunge în Germania prin Marea Baltică. Turbina a fost oprită complet pentru a putea fi reparată.

Nathan Piper, analisit al pieței de petrol și gaze: "Este încă un pas în războiul economic împotriva Europei. Rusia a fost un furnizor de încredere de energie până anul trecut. Chiar și în timpul Războiului Rece, rușii au furnizat gaz Germaniei".

Presupusa defecţiune ar fi fost constatată la o inspecţie comună cu reprezentanţii Siemens Energy, care se ocupă de mentenanța turbinelor. Între timp, Gazprom susține că Siemens Energy este pregătită să efectueze reparaţii la gazoductul Nord Stream 1, dar nu există un spaţiu disponibil pentru realizarea acestei activităţi. Sugestie pe care Siemens a dezminţit-o și spune că de fapt nu i s-a cerut să efectueze lucrarea. De altfel, compania germană susține că o astfel de problemă tehnică este minoră, poate fi remediată pe loc, și nu poate reprezenta o justificare pentru oprirea turbinei.

Oricum, gazoductul funcționa doar la 20% din capacitate înainte ca fluxurile să fie oprite pentru mentenanță, în această săptămână. Doar pentru trei zile - anunța, inițial, Gazprom.

Tom Marzec-Manser, expert, directorul Gas and Analytics: "Nord Stream este principala conductă prin care Gazprom își furnizează gazul în nord-vestul Europei. Gazoductul poate livra, iar în trecut chiar a livrat, și 165 de milioane de metri cubi pe zi, în Germania. Recent, trimiteau doar 33 de milioane. Iar acum - nimic. Înainte de a relua, așa cum era prevăzut, livrările au mai găsit un pretext."

Liderii europeni au reacționat spunând, din nou, că Rusia folosește gazul ca armă împotriva consumatorilor. Asta nu va clinti hotărârea și cursul acțiunilor Uniunii Europene - a transmis președintele Consiliului european, Charles Michel.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Vladimir Putin a oprit coloana oficială pentru a vorbi cu cetățenii. Ce întrebări le-a adresat președintele rus
Vladimir Putin a oprit coloana oficială pentru a vorbi cu cetățenii. Ce întrebări le-a adresat președintele rus

Livrările de gaze ruseşti pentru Europa prin gazoductul Nord Stream 1 nu au fost reluate, sâmbătă, aşa cum era prevăzut. Gigantul Gazprom a anunțat că le suspendă „pe termen nedefinit”. Rușii invocă o defecțiune la o turbină.

Comisia Europeană: Conducta Nord Stream a fost închisă sub pretexte false
Comisia Europeană: Conducta Nord Stream a fost închisă sub pretexte false

Comisia Europeană a acuzat gigantul rus Gazprom că a oprit furnizarea de gaze prin conducta Nord Stream din Marea Baltică către Germania folosind pretexte false, relatează dpa.

Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa cresc, după oprirea livrărilor prin Nord Stream 1
Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa cresc, după oprirea livrărilor prin Nord Stream 1

Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au urcat miercuri, după ce Gazprom a oprit în perioada 31 august - 3 septembrie livrările de gaze către Germania prin gazoductul Nord Stream 1, pentru lucrări de mentenanţă, transmite Reuters.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.