Ce s-a întâmplat în clubul de noapte din Olanda, unde un individ a luat 4 ostatici. Forțele speciale au folosit un robot

×
Codul embed a fost copiat

Desfășurare masivă de forțe în orașul olandez Ede, situat la 75 de km de Amsterdam! Un individ a luat ostatici 4 angajați ai unui club de noapte, în care năvălise chiar la ora închiderii.

Suspectul ar fi amenințat că aruncă în aer clădirea, așa că la fața locului au fost mobilizate trupe speciale, geniști, dar și un robot.

Autoritățile au evacuat 150 de locuințe din imediate vecinătate, iar traficul a fost oprit.

După ore bune, din barul respectiv au ieșit cu mâinile ridicate trei dintre ostatici. Apoi și al patrulea.

Potrivit presei locale, oamenii au fost ținuți captivi sub amenințarea unui cuțit.

Citește și
onu gaza
Hamasul îşi anunţă ”voinţa de a angaja un schimb de deţinuţi şi ostatici imediat”, după rezoluţia ONU
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Într-un final, a ieșit din club și agresorul, iar polițiștii l-au încătușat.

Deocamdată, nu se cunosc motivele acțiunilor lui.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Luare de ostatici într-o cafenea din Olanda. Toţi ostaticii au fost eliberaţi, suspectul a fost arestat
Luare de ostatici într-o cafenea din Olanda. Toţi ostaticii au fost eliberaţi, suspectul a fost arestat

Mai multe persoane au fost luate ostatice într-o cafenea din orașul olandez Ede, iar autoritățile nu știu deocamdată dacă au de-a face cu un incident terorist. După câteva ore, suspectul s-a predat și a ieșit singur din bar, cu mâinile sus. 

Hamasul îşi anunţă ”voinţa de a angaja un schimb de deţinuţi şi ostatici imediat”, după rezoluţia ONU
Hamasul îşi anunţă ”voinţa de a angaja un schimb de deţinuţi şi ostatici imediat”, după rezoluţia ONU

Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a salutat luni rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU care cere un ”armistiţiu imediat” în Războiul din Fâşia Gaza şi şi-a exprimat ”voinţa de a angaja un proces de schimb” de deţinuţi palestinieni în Israel.

Reacția oficială a Israelului după ce ONU a cerut încetarea imediată a focului. A anunțat când va opri războiul din Gaza
Reacția oficială a Israelului după ce ONU a cerut încetarea imediată a focului. A anunțat când va opri războiul din Gaza

Israelul nu va pune capăt războiului său în Fâşia Gaza până când Hamas nu va elibera ostaticii, a declarat ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, după ce Consiliul de Securitate al ONU a votat pentru o "încetare a focului imediată".

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.