Avarie majoră la rețeaua electrică din Pakistan. Pana de curent a scufundat ţara în întuneric

Pakistan
AFP

O mare parte a Pakistanului, inclusiv toate marile oraşe, a fost scufundată în întuneric duminică la primele ore în urma unei uriaşe defecţiuni la reţeaua electrică, potrivit unor responsabili, notează AFP.

Pana de curent a fost provocată de o defecţiune survenită la orele 23.41 (18.41 GMT) în sudul ţării, a făcut cunoscut ministrul energiei, Omar Ayub Khan, pe Twitter, afirmând că se bazează pe primele elemente disponibile.

"Defecţiunea a afectat sistemul de transmisie al ţării ceea ce a dus la oprirea centralelor", a explicat el.

Pana de curent a afectat toate marile oraşe ale ţării, printre care capitala Islamabad, cea economică, Karachi, precum şi al doilea oraş ca mărime la ţării, Lahore.

Curentul electric a revenit în unele zone din ţară şi numeroase echipe lucrau duminică dimineaţă pentru a-l restabili în restul ţării, a indicat Ministerul Energiei, potrivit Agerpres.

Citește și
pakistan explozie
Explozie puternică într-o clădire din Pakistan. 3 persoane au murit și alte 15 au fost rănite. VIDEO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Netblocks, o organizaţie neguvernamentală care înregistrează problemele de internet, a subliniat că, urmare a defecţiunii la reţeaua electrică, conectivitatea în Pakistan a scăzut, stabilizându-se la "62% din nivelul obişnuit", potrivit contului său de Twitter.

Întreruperile în difuzarea energiei electrice sunt frecvente în Pakistan, ţară cu 210 milioane de locuitori care se confruntă de mai mulţi ani cu o criză energetică cronică şi al cărei sistem de distribuţie este complex şi vechi. Numeroşi pakistanezi sunt lipsiţi de curent mai multe ore în timpul zilei, situaţie care se agravează în perioada căldurii estivale.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Atac terorist într-o școală islamică din Pakistan: 7 morți și zeci de răniți
Atac terorist într-o școală islamică din Pakistan: 7 morți și zeci de răniți

O explozie cu bombă într-o şcoală islamică din oraşul pakistanez Peshawar s-a soldat cu cel puţin 7 morţi, printre care copii, şi zeci de răniţi, au anunţat reprezentanţi ai poliţiei şi serviciilor medicale locale, potrivit Agerpres, care citează Reuters.

Explozie puternică într-o clădire din Pakistan. 3 persoane au murit și alte 15 au fost rănite. VIDEO
Explozie puternică într-o clădire din Pakistan. 3 persoane au murit și alte 15 au fost rănite. VIDEO

Trei persoane au murit și cel puțin 15 persoane au fost rănite după o explozie puternică în Pakistan.

Pakistanul a interzis aplicația TikTok din cauza „conținutului imoral și indecent”
Pakistanul a interzis aplicația TikTok din cauza „conținutului imoral și indecent”

Pakistanul a interzis aplicația TikTok din cauza „conținutului imoral și indecent”.

Țara care a ridicat toate restricțiile anti-Covid. Medicii sunt îngrijorați
Țara care a ridicat toate restricțiile anti-Covid. Medicii sunt îngrijorați

Pakistanul a ridicat luni restricţiile impuse pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, transmite dpa, notând că decizia a fost luată în pofida îngrijorărilor medicilor că numărul infectărilor ar putea creşte din nou.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.