Accident în care au murit trei polițiști, în Franța. Ofițerii transportau la spital o fată de 16 ani, victimă a unui viol

politie franta
Shutterstock

Accident mortal în nordul Franței, în Villeneuve-d'Ascq. Patru oameni, între care trei polițiști, au murit, duminică dimineață.

 

În mașina celor trei polițiști se afla și o fată de 16 ani, o presupusă victimă a unui viol, pe care ofițerii o transportau la spital pentru a fi examinată de un medic legist, scrie tf1info.fr.

De asemenea, alte două persoane au fost grav rănite.

O mașină ar fi venit din sens opus și s-a izbit frontal de vehiculul poliției. Șoferul autoturismului a decedat pe loc, iar o pasageră care se afla înăuntru este în stare gravă, la fel ca și adolescenta transportată de cei trei polițiști.

Accident de circulație foarte grav în nordul țării. În acest moment, bilanțul este de 4 morți, inclusiv 3 polițiști și 2 persoane grav rănite.Toate gândurile mele se îndreaptă către familiile victimelor cărora le transmit condoleanțe”, a transmis Gérald Darmanin, ministrul de interne din Franța, într-un mesaj pe Twitter.

Citește și
preot catolic
Preoții catolici din Franța vor fi obligați să aibă asupra lor un act cu cod QR. De ce a fost adoptată această măsură
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

O anchetă în curs va determina cauza producerii accidentului.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
O familie a plecat cu căruța din Franța către Palestina. După doi ani au ajuns în România. Ce i-au spus unui bărbat
O familie a plecat cu căruța din Franța către Palestina. După doi ani au ajuns în România. Ce i-au spus unui bărbat

O familie cu patru copii a plecat în urmă cu doi ani din Franța către Palestina, cu o căruță trasă de un măgar. După o călătorie de doi ani, aceștia au ajuns în România, potrivit Radio Timișoara.

Preoții catolici din Franța vor fi obligați să aibă asupra lor un act cu cod QR. De ce a fost adoptată această măsură
Preoții catolici din Franța vor fi obligați să aibă asupra lor un act cu cod QR. De ce a fost adoptată această măsură

Preoții catolici din Franța vor fi obligați să aibă asupra lor un act de identificare codificat. Astfel, oamenii vor avea posibilitatea de a verifica dacă fețele bisericești s-au confruntat cu acuzații de abuz sexual.

Parchetul European, 40 de percheziții în România și Franța. Fraude de 30 de milioane de euro cu garanții de la bănci fictive
Parchetul European, 40 de percheziții în România și Franța. Fraude de 30 de milioane de euro cu garanții de la bănci fictive

Parchetul European (EPPO) a declanșat, marți, 40 de percheziţii domiciliare în mai multe localităţi din România şi Franţa,  în cadrul unei anchete privind suspiciuni de fraudă cu fonduri europene și naționale de peste 30 de milioane de euro.

 

 

 

Un nou val de ajutor militar va ajunge în Ucraina. Zelenski s-a întors acasă cu vești despre
Un nou val de ajutor militar va ajunge în Ucraina. Zelenski s-a întors acasă cu vești despre "arme noi și puternice"

Marea Britanie și Franța vor începe să antreneze piloți ucraineni, iar Statele Unite analizează același lucru.  

După Roma, Vatican și Berlin, Zelenski merge duminică și la Paris. Luni va avea o întâlnire cu Macron
După Roma, Vatican și Berlin, Zelenski merge duminică și la Paris. Luni va avea o întâlnire cu Macron

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care este în Germania, este aşteptat să sosească duminică seara în Franţa, a aflat Le Figaro. Ar fi a doua oară când liderul ucrainean vine la Paris de la începutul acestui an.

 

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.