Efectele pandemiei de COVID-19. SUA au intrat în recesiune, după 10 ani de creștere economică

SUA
Shutterstock

Statele Unite ale Americii au intrat în recesiune în februarie, după 128 de luni de expansiune, au indicat experţii de la National Bureau of Economic Research.

Apogeul de activitate economică din februarie a marcat sfârşitul expansiunii începute în iunie 2009 şi începutul unei recesiuni, a indicat comitetul de analiză a ciclurilor economice, care a revizuit definiţia recesiunii din cauza brutalităţii şocului provocat de pandemia de coronavirus.

Definiţia tradiţională a unei recesiuni implică un declin al activităţii economice timp de două trimestre consecutiv, dar comitetul a conchis că "amploarea fără precedent a declinului înregistrat în materie de ocupare a forţei de muncă şi de producţie şi extinderea lui în ansamblul economiei fac ca acest episod să poată fi desemnat ca fiind recesiune, chiar dacă se va dovedi a fi de mai scurtă durată decât contracţiile precedente", a precizat grupul într-un comunicat.

Alertă din partea Băncii Mondiale

 

Economia mondială se va contracta cu 5,2% în acest an, a estimat luni Banca Mondială, subliniind că pandemia de COVID-19 a avut un impact “rapid şi masiv” în pofida măsurilor de asistenţă financiară fără precedent.

Citește și
Țara din Europa care nu se sperie de valul doi de infectări
Studiu Harvard: Noul coronavirus ar fi lovit China cu mult înainte ca focarul să fie raportat
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Este vorba de “cea mai profundă” recesiune de la al doilea război mondial, iar numărul de ţări care vor ajunge în recesiune în acest an face să se contureze cea mai gravă criză din ultimii 150 de ani.

Aceste previziuni indică daune economice şi mai mari faţă de estimările din aprilie ale Fondului Monetar Internaţional, care a evocat o contracţie globală de 3% în 2020.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
OMS anunță că pandemia de COVID-19 se agravează la nivel global. Mesajul pentru protestatari
OMS anunță că pandemia de COVID-19 se agravează la nivel global. Mesajul pentru protestatari

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a estimat luni că pandemia de coronavirus "se agravează" în lume şi recomandă precauţie.

Studiu Harvard: Noul coronavirus ar fi lovit China cu mult înainte ca focarul să fie raportat
Studiu Harvard: Noul coronavirus ar fi lovit China cu mult înainte ca focarul să fie raportat

Vârfurile crescute din traficul auto în jurul spitalelor importante din Wuhan, în toamna trecută, sugerează că noul coronavirus ar fi putut fi prezent și răspândit prin China centrală cu mult înainte ca focarul să fie raportat pentru prima dată în lume. 

Prima lună de stare de alertă se apropie de final. Unele restricții vor rămâne în vigoare
Prima lună de stare de alertă se apropie de final. Unele restricții vor rămâne în vigoare

Ne apropiem de finalul primei luni a stării de alertă, însă câteva dintre restricţii vor rămâne în vigoare. Asta însemna şi o prelungire a acestei măsuri, chiar dacă vom avea voie să facem anumite lucruri.

Unele restaurante din țară au început să introducă ”Taxa Covid”
Unele restaurante din țară au început să introducă ”Taxa Covid”

Unele restaurante profită de criza provocată de coronavirus şi au început să ceară o „taxă Covid“, pentru a plăti costul măsurilor de siguranţă pe care le implică distanţarea socială, scrie Economica.net. 

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.