Cărbunele activ, medicamentul care trebuie să fie prezent în farmacia de acasă a oricărei persoane

×
Codul embed a fost copiat

Ce are în comun bula de dioxid de carbon cu un medicament? Aparent nimic. Ambele ajung însă rapid în sânge, fără să urmeze tot procesul digestiei. Stomacul uman e un fel de sită.

„Stomacul este şi el o membrană prin care trebuie să treacă lichidele. Apa, alcoolul, drogurile, dioxidul de carbon şi medicamentele se absorb direct din stomac, dacă ne doare capul şi luămo aspirină, ne trece într-un sfert de oră”, spun medicii.

Nu 8 -9 -10 ore, cât durează toată digestia unui aliment, care va fi absorbit în sânge după ce trece de stomac şi e mărunţit în intestinul subţire. Abia apoi e preluat de circulaţia sanguină.

Preluăm această informaţie tehnică despre organism şi vedem cum putem să ne ajutăm în cazul unei intoxicări, concret, ingestia accidentală de medicamente, posibilă adesea în cazul celor mici.

Spitalul Grigore Alexandrescu, secţia de toxicologie. Cele mai multe intoxicaţii accidentale apar în grupa de vârsta 0-5 ani. Frecvent, sunt consumate, accidental, medicamente împotriva hipertensiunii arteriale. Şi antidepresive.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Prof. dr. Coriolan Ulmeanu, toxicologie: „O singură tabletă poate să inducă în decurs de 30 de minute de la ingestie tulburări cardiovasculare şi neurologice foarte severe, agitaţie neuropsihică marcată.”

Se numeşte cărbune activ sau cărbune activat. Şi ar trebui să fie în farmacia de acasă a oricărei persoane. În cazul ingestiei accidentale de medicamente, luaţi imediat o doză de cărbune activat. Sau daţi-i imediat copilului: Doza antidot cărbune activat este 1 gram/ kilogram corp.

Aceasta până vine ambulanţa. Cărbunele activat are pori mici care AD- sorb în stomac medicamentul ingerat accidental şi nu îl lasă să treacă în circulaţia sanguină. Acelaşi cărbune activat are rol de protecţie şi după ingestia altor substanţe care urmează aceeași rută. Dioxid de carbon, drogurile, alcoolul.

Este un antidot ieftin şi la îndemâna oricui. Din nou, în caz de accident, se foloseşte un gram de cărbune activ per kilogram corp.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Cum ne putem regla colesterolul din sânge prin hrană. Cele mai importante alimente
Cum ne putem regla colesterolul din sânge prin hrană. Cele mai importante alimente

Deși avem o percepție negativă despre colesterol, să știți că este o grăsime esențială vieții și are funcții importante în organism. Fără colesterol nu se pot sintetiza sărurile biliare, hormonii sexuali sau vitamina D.

Când se formează mușcătura corectă a dinților și cum putem afla dacă avem nevoie de aparat dentar. Sfatul medicului
Când se formează mușcătura corectă a dinților și cum putem afla dacă avem nevoie de aparat dentar. Sfatul medicului

Mușcătura corectă se formează la șase ani, tot atunci trebuie și evaluată. Mușcărura corectă înseamnă echilibru muscular, dar și echilibrul articulațiilor feței.

Cât de periculoasă este albirea dinților. Mulți dintre medicii stomatologi nu recomandă această procedură
Cât de periculoasă este albirea dinților. Mulți dintre medicii stomatologi nu recomandă această procedură

Albirea dinților poate aduce un zâmbet mai frumos, dar mulți dintre medicii stomatologi nu recomandă această procedură. Poate duce la sensibilitate dentară, care apoi să creeze probleme grave.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.