O deputată USR a fost amendată după ce și-a publicat votul online. „Regret”

Cristina Iurişniţi
Facebook.com

Deputata USR de Bistriţa-Năsăud Cristina Iurişniţi a fost amendată de Poliţie cu 2.000 lei pentru continuarea propagandei electorale, după ce şi-a fotografiat votul şi l-a postat pe pagina sa de socializare.

"În urma verificărilor, a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, pentru continuarea propagandei electorale. Este singurul incident", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, Crina Sîrb.

La rândul său, preşedintele Biroului Electoral Judeţean Bistriţa-Năsăud, Reghina Berari, a spus că, în urma plângerii formulate de PSD pe numele deputatei USR Cristina Iurişniţi, a fost emisă o decizie prin care s-a dispus înlăturarea de pe pagina de socializare a fotografiei cu buletinul de vot.

"Am votat azi schimbarea. Toţi suntem egali în faţa legii! Era evident şi transparent votul meu. Dintr-o eroare tehnică şi într-un moment de "euforie", am făcut şi public acest lucru. Legea electorală în vigoare, L370/2004, nu interzice fotografierea. În schimb, interzice continuarea mesajelor electorale. Regret şi îmi cer scuze public pentru această greşeală. Am reparat imediat din proprie iniţiativă prima şi ultima eroare de acest tip şi pe care o regret. (...) Dacă va trebui să achit vreo amendă, o voi face. Când greşim, plătim", a transmis Cristina Iurişniţi duminică seara, printr-un comunicat remis Agerpres..

Deputata USR a susţinut că "avem legi electorale neclare şi uşor interpretabile", dar şi că mai mulţi candidaţi din tot spectrul politic s-ar fi plâns că "acum campania se face în precampanie".

Citește și
Alegeri prezidențiale 2019
Alegeri prezidenţiale 2019. LIVE UPDATE: Prezenţă record. Peste 8,5 milioane de români au votat deja
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
REZULTATE EXIT-POLL ALEGERI PREZIDENTIALE 2019. Iohannis conduce detaşat, urmat de Dăncilă şi Barna
REZULTATE EXIT-POLL ALEGERI PREZIDENTIALE 2019. Iohannis conduce detaşat, urmat de Dăncilă şi Barna

REZULTATE EXIT-POLL ALEGERI PREZIDENŢIALE 2019. Rezultatele oficiale ale sondajelor efectuate la ieşirea la urne la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale au fost făcute publice duminică seară, la ora 21:00.

Alegeri prezidenţiale 2019. LIVE UPDATE: Prezenţă record. Peste 8,5 milioane de români au votat deja
Alegeri prezidenţiale 2019. LIVE UPDATE: Prezenţă record. Peste 8,5 milioane de români au votat deja

Alegeri prezidenţiale 2019. Peste 18 milioane de români sunt aşteptaţi să voteze în primul tur al alegerilor prezidenţiale. La secţiile din ţară, urnele se deschid la ora 7 şi se închid la ora 21.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.