Zece puncte de frontieră deschise la granița cu Ungaria. Unde poți verifica timpii de așteptare

Frontiera
Politia de Frontiera Romana

Poliţia de Frontieră anunţă că începând de joi, de la ora 6:00, la graniţa româno-ungară sunt deschise 10 puncte de trecere a frontierei, pentru traficul de turisme şi persoane.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei de Frontieră, sunt deschise punctele de trecere a frontierei: Petea şi Urziceni - judeţul Satu Mare, Valea lui Mihai, Borş şi Salonta - judeţul Bihor, Vărşand, Turnu, Nădlac I şi Nădlac II - judeţul Arad, Cenad - judeţul Timiş.

Tot pentru fluidizarea traficului în punctele de frontieră şi pentru a veni în sprijinul persoanelor care nu se deplasează cu mijloace de transport personale, începând cu aceeaşi dată şi aceeaşi oră, sunt operaţionale pe teritoriul Ungariei, în regim permanent, două culoare de tranzit pentru transportul persoanelor cu microbuze/autocare, cu intrare în România prin P.T.F. Nădlac II - Autostradă şi P.T.F. Borş, informează sursa citată de Agerpres.

Intrarea în România prin cele 10 puncte de frontieră se realizează în regim permanent (24/24 de ore), cu respectarea condiţiilor legale dispuse în contextul pandemiei: controlul specific la intrarea în ţară, completarea declaraţiei pe proprie răspundere şi efectuarea triajului epidemiologic de către reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică în vederea stabilirii măsurilor obligatorii de izolare/carantină la locuinţă, după caz, carantină instituţionalizată.

"Pentru punerea în aplicare a soluţiilor de fluidizare a traficului la graniţa de vest, stabilite în cadrul întâlnirii care a avut loc în (...) la Budapesta, pe 19 mai, între miniştrii de interne ai României şi Ungariei, Ion-Marcel Vela şi Sandor Pinter, şefii poliţiilor de frontieră din cele două state au purtat o serie de discuţii în cadrul cărora au stabilit detaliile tehnice în vederea implementării acestora la frontiera comună", se menţionează în comunicat.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pentru informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional, dar şi pentru evitarea timpilor mari de aşteptare de la graniţa dintre România şi Ungaria, Poliţia de Frontieră face apel către cetăţeni să consulte comunicatele oficiale şi aplicaţia Trafic on-line la adresa: https://www.politiadefrontiera.ro/ro/traficonline/

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.