VIDEO. Reacția unui șofer când a ajuns în giratoriul Pasajului Domnești, la câteva ore după inaugurare

Sofer
Facebook / Gabriel Chiriloiu

La câteva ore de la inaugurarea Pasajului Domnești, primul giratoriu suspendat peste Centura Capitalei, un șofer a fost surprins când a intrat în intersecție pe sensul greșit.

Incidentul a fost surprins de camera de bord a mașinii din spate. În imagini se vede cum șoferul unui Volkswagen Passat argintiu urcă pe una din rampele de acces, dar când ajunge la giratoriu pare derutat. Acesta semnalizează brusc stânga și intră în giratoriu pe contrasens.

Șoferul din spate, care a susprins scena, a claxonat, însă acesta și-a continuat drumul pe sensul greșit.

„De la secunda 17 se poate observa cum se face stânga "regulamentar" în noul sens giratoriu suspendat de la Domnești”, a scris un bărbat care a postat filmarea pe Facebook.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

Circulaţia pe Pasajul Domneşti a fost deschisă vineri. Pasajul Suprateran Domneşti are o lungime de 0,536 kilometri şi lucrările au fost finanţate prin POIM, fonduri externe nerambursabile 2014 - 2020, cu valoarea de 91,552 milioane de lei, fără TVA.

Pasajul Domneşti, împreună cu alte obiective de infrastructură, a fost gândit şi implementat de CNAIR la sfârşitul anului 2017 pentru fluidizarea traficului la nivelul municipiului Bucureşti.

De 16 ani, locuitorii din vestul Capitalei așteaptă ca această construcție să fie finalizată. Inelul de legătură cu centura comunică cu celelalte două autostrăzi.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.