Un tânăr de 21 de ani a murit strivit de căruța pe care o conducea. Cum s-a produs accidentul. GALERIE FOTO

×
Codul embed a fost copiat

Tragedie în Prahova, unde un tânăr de 21 de ani a murit, strivit de căruța pe care o conducea. El nu a mai putut controla caii, care se pare că erau prea nărăvași, așa că atelajul a prins viteză, a lovit o mașină și un camion, după care s-a răsturnat.  

Alți doi bărbați, pasageri în căruță, au scăpat ca prin urechile acului.

Nenorocirea s-a întâmplat pe strada principală din localitatea prahoveană Ștefești. Era trecut de prânz, vineri, când căruța, în care se aflau trei bărbați, a scăpat de sub control și a prins viteză. Prima piedică în calea atelajului a fost o mașină trasă pe dreapta, în care se aflau o femeie și trei copii.

Diana Manole, soferiță:Fără control, în zig – zag și avea o viteză foarte, foarte mare. Pe mine m-a luat doar în lateral, nu e problemă, îmi pare rău doar că nu am putut să îl ajut pe băiat.”

Șoferul unui camion încărcat cu cărămizi, care venea din sens opus, a observat atelajul scăpat de sub control și a oprit pe marginea drumului. Căruța a lovit, însă, în plin mașina de mare tonaj, după care s-a răsturnat.

Citește și
accident
Șase mașini au fost avariate în București, după ce doi șoferi s-au ciocnit violent. Sunt mai multe victime
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Localnic: „Am auzit o bubuitură și am ieșit afară. Era căruța aici și era o persoană peste gardul meu aici și băiatul era dădăsubt. S-au sperat caii am înteles, a trecut o mașină în viteză.”

Localnică: „Cică au cumpărat un cal nou ce am auzit, nu știu și... fiind mai nărăvaș, nu s-au înțeles unul cu altul.”

Doi bărbați, pasageri în căruța, au scăpat cu viață din accident. Însă echipajele de urgență nu au mai putut face nimic pentru tânărul care ținea hățurile.

Adrian Plăcintă, Serviciul Rutier Prahova: „În cauză se fac cercetări pentru stabilirea vinovăției pentru infracțiunea prevăzută de articolul 192 din codul penal, ucidere din culpă.”

Trupul tânărului a fost preluat de medicii legiști pentru necropsie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Momentul în care un șofer provoacă prăbușirea unei clădiri, în timp ce fugea de poliție. Un pieton a murit
Momentul în care un șofer provoacă prăbușirea unei clădiri, în timp ce fugea de poliție. Un pieton a murit

Un accident rutier grav s-a produs în SUA, după ce un șofer a pierdut controlul volanului în timp ce fugea de polițiști. Acesta a intrat cu mașina într-un alt autoturism, ambele izbindu-se puternic de o clădire din apropiere, potrivit news.com.au.

Șase mașini au fost avariate în București, după ce doi șoferi s-au ciocnit violent. Sunt mai multe victime
Șase mașini au fost avariate în București, după ce doi șoferi s-au ciocnit violent. Sunt mai multe victime

Trei oameni au ajuns la spital, iar șase mașini au fost avariate într-un accident petrecut joi seară, în Capitală.

 

Accident grav în Maramureș. O mașină și un autobuz plin cu muncitori s-au ciocnit frontal
Accident grav în Maramureș. O mașină și un autobuz plin cu muncitori s-au ciocnit frontal

Un accident grav a avut loc marți seară pe o șosea din Maramureș. O mașină și un autobuz plin cu muncitori s-au ciocnit frontal.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.