Un medic din Iași, care a ridicat un imperiu farmaceutic, le va lăsa angajaților o avere impresionantă

×
Codul embed a fost copiat

De la Iași vine o poveste despre succes și generozitate. Un medic, fondatorul unei companii farmaceutice, vrea să lase moștenire afacerea pe care a construit-o, în ultimii 20 de ani angajaților.

Doctorul, în vârstă de 72 de ani, a cerut deja schimbarea statutului firmei, ca să-i poată face proprietari, pe toți cei 36 de salariați, printre care se numără, și fiul său.

Doctorul Cristache Zanoschi, medic ginecolog, a pus pe picioare în 2003 o fabrică de medicamente și produse cosmetice brevetate. Unele produse i-au adus recunoașterea internațională. Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, firma este pe profit din 2007. În 2020 avea o cifră de afaceri de peste 8 milioane de lei, cu un profit de peste 200 de mii de lei. Acum, doctorul vrea lase firma moștenire chiar angajaților săi, deși a avut inclusiv o ofertă de la un cumpărător de 12 milioane de lei.

Cristache Zanoschi, fondator companie: „Eu vreau să mă retrag. O să aibă ei, o să-și caute personal, o să se zbată, așa mă zbat numai eu singur și e greu de acum. Acum o să conducă ei, să se organizeze, să vândă”.

Medicul a cerut deja modificarea statului firmei, acolo unde apare unic proprietar. După ce îi va trece pe toți cei 36 de salariați, unii mai vechi, alții mai noi, compania va fi deținută, practic, de toți angajații.

Citește și
dan petrescu
Averea lui Dan Petrescu ar ajunge la aproximativ un miliard de euro. Cine ar putea s-o moștenească
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cristache Zanoschi, fondator companie: Au pus foarte mult suflet, au fost foarte devotați și trebuie să recunosc, dezinteresați.

Reporter: Nu v-ați gândit să lăsați familiei, copilului dumneavoastră?

Cristache Zanoschi: O să fie și el, dar activitatea este foarte complexă.

Unii salariați încă nu pot crede că vor moșteni firma.

Iulia Ionescu, operator preparare: „Ne-am uimit un pic, ce să zic. Nu ne venea să credem, fiecare și-a văzut de treabă, oamenii sunt serioși, au lucrat cu simț de răspundere și s-a ajuns la realizări”.

Florentina Călin, inginer chimist: „Lucrez de 4 ani. Compania merge din ce în ce mai bine, încercăm să dezvoltăm mai mult produsele noastre, să investim din ce în ce mai mult în controlul calității”.

Medicul are un fiu care lucrează alături de el în companie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un bărbat a lăsat moștenire 265.000 de euro, dar familia nu îi poate încasa. Banca vrea să ardă banii
Un bărbat a lăsat moștenire 265.000 de euro, dar familia nu îi poate încasa. Banca vrea să ardă banii

Un bărbat din Suedia, care a murit la 98 de ani, în 2018, a lăsat în urmă o moștenire care riscă să fie arsă. Este vorba despre o suma mare de bani pentru care familia nu poate dovedi proveniența.

Averea lui Dan Petrescu ar ajunge la aproximativ un miliard de euro. Cine ar putea s-o moștenească
Averea lui Dan Petrescu ar ajunge la aproximativ un miliard de euro. Cine ar putea s-o moștenească

Miliardarul din umbră, așa era numit Dan Petrescu în lumea afacerilor.

O tânără și iubitul ei au dat foc apartamentului unei mătuși, cu două verișoare înăuntru, din cauza unei moșteniri
O tânără și iubitul ei au dat foc apartamentului unei mătuși, cu două verișoare înăuntru, din cauza unei moșteniri

După un scandal în familie, legat de o moştenire, o tânără de 21 de ani şi partenerul ei au pus la cale un plan diabolic.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.