Se schimbă regulile de spovedanie după scandalul sexual în care este implicat preotul Visarion Alexa

×
Codul embed a fost copiat

După scandalul de hărțuire sexuală în care este implicat preotul Visarion Alexa,  Biserica Ortodoxă Română a venit cu noi recomandări privind Taina Sfintei Spovedanii.

Scandalul în care este implicat preotul Visarion Alexa, pe care șase femei îl acuz[ de abuz sexual, a determinat Biserica Ortodoxă Română să vină cu recomandări suplimentare pentru Taina Sfintei Spovedanii.

Cunoscută și sub numele de pocăință, spovedania trebuie să aibă loc în Biserică, în fața Icoanei Mântuitorului IIsus Hristos sau în mod excepțional într-un spațiu, deschis și vizibil. Preotul duhovnic are rolul de martor și datoria de a asculta suferința credincioșilor.

Vasile Bănescu, purtător de cuvânt BOR: “Preotului duhovnic i se recomandă maximă delicatețe, maximă dicreție și evident nobrețe în relația cu credinciosul din fața lui. Preotul duhnovnic nu trebuie să comită o incluziune, o intrare ofensivă, brutală în sufletul celui din fața lui, ci doar să îl ghideze.”

Fiecare preot duhovnic trebuie să aibă o conduită morală impecabilă și să se spovedească la un alt preot. În plus, nu poate lua nimic de la credincioși.

Citește și
Visarion Alexa
Telefonul lui Visarion Alexa, percheziționat de anchetatori. Sunt căutate noi conversații între preot și enoriașe
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Nu există taxe pentru spovedanie

Vasile Bănescu, purtător de cuvânt BOR: „Nu există în niciun fel, nu a fost stipulate vreodată obligația de a plăti atunci când te spovedești, nu există taxe pentru spovedanie.”

Discuție din biserică: "De regulă, noi spovedim în fața icoanei lui Iisus Hristos, de pe catapeteasmă, dar spovedania se efectuează la una dintre icoanele Maicii Domnului cu pruncul, fie aici aici unde este icoana Mântuitorului Iisus Hristos."

Taina Sfintei Spovedanii, spun preoții, este o mărturisire a credinciosului în fața lui Dumnezeu. Are loc în momentele în care enoriașii simt nevoia să vorbească cu duhovnicul.

Bogdan Teleanu, preot: “Spovedania, de regulă, nu durează mult. Dacă ei vin pregătiți deja cu toată noțiunea păcatului ceea ce ar trebui să adauge acel strop de pocăință. La noi la slujbă vin oameni care vin la parohia noastră, ei ne cunosc familiile noastre și noi cunoaștem familia lor – este o relația de încredere și vecinătate. Este o încredere pe care noi o deschidem în sufletul celorlați și avem datoria sfântă de a nu epuiza.”

Spovedania este una dintre cele șapte taine ale Bisericii ortodoxe romane. Spovedania este recomandată să fie făcută în cele patru posturi de peste an –de Crăciun, de Paște, de Sfinții Apostoli Petru și Pavel și Adormirea Maicii Domnului. Însă credinciosul poate să vină oricând la preot. Sfânta Spovedanie cu Taina Sfântului Maslu fac parte dintre cele două sfinte taine de vindecare sufletească.  

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Noi imagini cu Visarion Alexa. Preotul refuză să vorbească cu presa | VIDEO
Noi imagini cu Visarion Alexa. Preotul refuză să vorbească cu presa | VIDEO

Preotul Visarion Alexa a fost filmat în timp ce pleca de la controlul judiciar din comuna Joița, județul Giurgiu.  

Telefonul lui Visarion Alexa, percheziționat de anchetatori. Sunt căutate noi conversații între preot și enoriașe
Telefonul lui Visarion Alexa, percheziționat de anchetatori. Sunt căutate noi conversații între preot și enoriașe

Preotul Visarion Alexa a ajuns, joi dimineață, la Parchetul General pentru percheziția informatică a telefonului, asta după ce a lipsit din cauza faptului că avocatul său nu a putut fi prezent.

Conversația dintre Visarion Alexa și o enoriașă: „Te știu de când erai mică. Sunt ca plastelina în mâinile tale” FOTO
Conversația dintre Visarion Alexa și o enoriașă: „Te știu de când erai mică. Sunt ca plastelina în mâinile tale” FOTO

Au apărut noi mesaje acuzatoare la adresa preotului Visarion Alexa. Încă o femeie povestește că părintele i-a făcut avansuri și chiar a sărutat-o când au fost împreună. Pentru a dovedi că nu minte a publicat și capturi cu mesajele.

Visarion Alexa chema femeile la spovedanie după ce le agresa sexual. Preotul avea conversații cu victimele pe Telegram
Visarion Alexa chema femeile la spovedanie după ce le agresa sexual. Preotul avea conversații cu victimele pe Telegram

Preotul Visarion Alexa, aflat sub control judiciar pentru agresiune sexuală, este așteptat să sosească, din nou, la Parchetul General, unde continuă percheziția informatică începută marți.  

Vasile Bănescu a realizat un mic îndrumar pentru spovedanie. Care este rolul duhovnicului
Vasile Bănescu a realizat un mic îndrumar pentru spovedanie. Care este rolul duhovnicului

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, a realizat un mic îndrumar pentru spovedanie. Precizările vin în plin scandal în care este implicat preotul Visarion Alexa, cercetat pentru agresiune sexuală.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.