"Regele furturilor de cărţi rare", un român care se ascundea în Italia. Interlopul "Huidumă", trimis după Dante şi Newton

×
Codul embed a fost copiat

Un român, considerat unul dintre liderii grupării care a coordonat furtul a 260 de cărți rare în valoare de aproximativ 2 milioane de euro în Marea Britanie, a fost arestat de autoritățile italiene.

Românul era căutat de autoritățile britanice încă din iunie 2019 și a fost arestat luna aceasta în orașul Torino din Italia, conform Europol.

Jaful a avut loc în anul 2017, în Marea Britanie. Cărțile valoroase erau depozitate într-un depozit de lângă aeroportul Heathrow și urmau să fie transportate la Los Angeles pentru o expoziție.

Printre cele 260 de cărți se numărau multe ediții princeps și volume din secolele XVI și XVII.

De asemenea, au fost furate ediții originale ale unor cărți scrise de Galileo Galilei și Isaac Newton, Leonardo da Vinci și o copie din 1569 a  „Divinei Comedii” a lui Dante Alighieri.

Citește și
Remus Tudor
Cine este primul român condamnat pe viaţă după Revoluţie. Fapta pentru care a fost arestat din nou
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Alți 15 membri ai grupării au fost arestați în iunie 2019, într-o operațiune coordonată de Poliția Română, Carabinierii Italieni și Poliția Metropolitană din Marea Britanie.

Gruparea infracțională este considerată vinovată de mai multe furturi pe teritoriul Europei, conform Eurojust.

Hoții s-au urcat pe acoperișul depozitului, au tăiat găuri în tavanul de sticlă și au coborât pe frânghii aproximativ 13 metri, evitând cu succes senzorii de mișcare care ar fi declanșat alarma, relatează The Guardian.

Cel mai valoros volum furat a fost o copie din anul 1566 a „Despre mișcările de revoluție ale corpurilor cerești”, scrisă de Nicolaus Copernicus, în valoare de aproximativ 215.000 de lire sterline.

Alți doi români, arestați în 2019 pentru implicare în furt

 

Unul dintre românii arestați în urma operațiunii Europol din 2019 a fost suceveanul Gavril Popinciuc, cunoscut sub numele Cristi Huidumă, în vârstă de 44 de ani, conform Monitorului de Suceava.

Acesta a fost acuzat că în perioada decembrie 2016 – aprilie 2019 a fost membru principal al unei grupări organizate din români care s-a constituit la Iaşi. Aceștia au călătorit pe perioade scurte în Marea Britanie pentru a comite jafuri, după care au aranjat scoaterea şi transferul bunurilor în afara Regatului Unit.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Român arestat în Italia pentru că şi-a pus un sutien. Ce voia să facă
Român arestat în Italia pentru că şi-a pus un sutien. Ce voia să facă

Doi români, oameni ai străzii, din Italia au fost arestați, după ce au încercat să fure dintr-un supermarket, ascunzând produsele într-un sutien.

Cine este primul român condamnat pe viaţă după Revoluţie. Fapta pentru care a fost arestat din nou
Cine este primul român condamnat pe viaţă după Revoluţie. Fapta pentru care a fost arestat din nou

Primul român condamnat pe viaţă după Revoluţie se întoarce după gratii. Asta după ce bărbatul, acum în vârstă de 53 de ani, ar fi batjocorit o adolescentă pe care ar fi ajuns chiar să o şantajeze.

Român arestat pentru implicarea într-o fraudă de 722 de milioane de dolari în SUA
Român arestat pentru implicarea într-o fraudă de 722 de milioane de dolari în SUA

Un român din Germania a fost arestat pentru implicarea într-o fraudă cu criptomonede, de 722 de milioane de dolari și riscă o pedeapsă de 20 de ani de închisoare.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.