Restaurarea Cetății Sighișoarei, blocată de Ministerul Culturii: "Dezamăgitor"

×
Codul embed a fost copiat

Cetatea Sighișoarei, una dintre cele mai vizitate locații din ţară, se degradează pe zi ce trece.

Construcția medievală introdusă în patrimoniul UNESCO se distruge de la un an la altul, în timp ce autoritățile spun că au alocat bani pentru restaurare, însă așteaptă avizele necesare de la Ministerul Culturii.

Până atunci, zidurile bătrânei cetăți stau sprijinite în bârne.

A trecut un an de când aceste imagini au fost surprise de o cameră de supraveghere din apropierea zidului cetăţii medievale din Sighişoara. De atunci situaţia nu s-a schimbat. Asta pentru că autorităţile ori nu au banii necesari pentru restaurare, ori aşteaptă avizele necesare.

Însă timpul nu aşteaptă, iar după iarnă grea zidurile cetăţii par să cedeze. În urmă cu câteva zile, pasajul numit culoarul bătrânelor doamne a cedat.

Citește și
Festival Sighisoara
Primăria din Sighișoara a plătit 570.000 de lei pentru organizarea Festivalului Medieval
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Femeie: "Săptămâna trecută, dar nu am păţit nimeni nimic. Din cauza zăpezii."

Tânără: "Destul de dezamăgitor, pentru că sunt clădiri foarte vechi care stau de secole întregi în picioare şi acum vezi cum cad pereţii, detaliile arhitecturii nu se mai văd, sunt aproape şterse. Trist."

Autorităţile spun că au mâinile legate. Deşi au alocat bani pentru unele lucrări de restaurare încă de anul trecut, nu au făcut rost de avize din partea Ministerului Culturii. Aşa că au recurs la o improvizaţie... cu bârne.

Ovidiu Mălăncrăvean, primarul Sighișoarei: "Măsurile pe care le-am luat sunt pentru a proteja monumentul şi pentru a proteja şi cetăţenii. Din bugetul local dorim să finanţăm culoarul bătrânelor doamne, bani din buget pentru această galerie au fost puşi şi anul trecut în speranţa că avizul vine mai repede."

Autorităţile vor aloca din buget peste un milion de lei pentru lucrările urgente. Suma aceasta, însă, nu include şi restaurarea zidului prăbuşit în luna februarie a anului trecut.

Bărbat: "Ar fi bine să fie pusă la punct aşa cum ar trebui această cetate."

Cetatea Sighişoara a fost construită în secolul 12 şi este cunoscută ca cea mai mare cetate încă locuită din Europa. Acesta a fost introdusă în patrimoniul UNESCO în urmă cu 20 de ani şi atrage anual sute de mii de turişti din toată lumea.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Confruntare a cavalerilor, la Festivalul Sighișoara Medievală: „Este Armată Neagră a lui Matei Corvin”
Confruntare a cavalerilor, la Festivalul Sighișoara Medievală: „Este Armată Neagră a lui Matei Corvin”

A doua seară a Festivalului Sighișoara Medievală s-a aflat sub semnul focului. Artiști neînfricați au oferit spectacole incendiare sub privirile încântate a sute de curioși, care, la final, i-au răsplătit cu aplauze.

Primăria din Sighișoara a plătit 570.000 de lei pentru organizarea Festivalului Medieval
Primăria din Sighișoara a plătit 570.000 de lei pentru organizarea Festivalului Medieval

Dacă ajungeți în acest weekend prin Transilvania, este musai să treceți prin Sighișoara. Acolo are loc ediția cu numărul 25 a Festivalului Sighișoara Medievală și organizatorii promit o călătorie în timp.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.